Ligia Deca, ministrul Educației, a transmis că oricine se va găsi vinovat de tragedia de la Odorheiu Secuiesc – unde un elev a decedat, iar alte trei eleve sunt rănite – va suporta consecințele. Deca a precizat că a fost trimis Corpul de Control al Ministerului să investigheze situația.
„Vom demara și noi o acțiune a Corpului de control al Ministrului Educației pentru a stabili dacă există prevederi ale legislației în educație sau a legislației secundare care nu au fost îndeplinite. Este o procedură normală în astfel de cazuri. Este important să dăm mesajul că oricine ar fi vinovat va suporta consecințele. În astfel de cazuri tragice, care se soldează cu elevi care, din păcate, au decedat. A decedat un băiețel de liceu și avem trei eleve, care au fost rănite, una dintre ele chiar grav. Trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a afla cine este responsabil și mai departe de a aplica toate sancțiunile, așa cum se cuvine” a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Te-ar putea interesa: Șeful armatei belgiene avertizează: Europa trebuie să se pregătească urgent/ Rusia poate ataca fie Moldova, fie țările baltice!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://observatornews.ro/eveniment/ligia-deca-trimite-corpul-de-control-in-odorheiu-secuiesc-cladirea-internatului-nu-a-fost-expertizata-seismic-554884.html