Joi dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de vreme severă, valabil pentru jumătate de țară. Vremea rea va consta în intensificări ale vântului și ploi torențiale și va fi semnalată în zeci de județe, până sâmbătă dimineață.
Mai exact, Codul galben este valabil începând din această seară, de la ora 22:00, și până pe 4 noiembrie la ora 03:00. ANM anunță că, în această perioadă, vântul va avea intensificări, treptat, în Banat, Crișana și Maramureș, dar și în vestul Carpaților Meridionali și apoi în Transilvania, Moldova și restul Carpaților Meridionali. Viteza vântului va ajunge la 65 de km/h, iar la altitudini de peste 1.700 metri, rafalele vor fi cuprinse între 80-110 km/h.
Conform meteorologilor, vântul va avea intensificări și în restul zonelor montane, dar și în Dobrogea. În jumătatea vestică a țării vor exista averse, cantitățile de apă urmând să depășească 15-20 l/mp.
Județele afectate de Codul galben sunt: Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Mureș, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Prahova, Argeș, Vâlcea și Gorj.
Te-ar putea interesa: Schimbări pentru statutul studenților doctoranzi/ Sprijin pentru efectuarea unui stagiu de pregătire în străinătate
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.g4media.ro/cod-galben-de-vant-puternic-si-ploi-insemnate-cantitativ-in-mai-multe-regiuni-ale-tarii-si-la-munte-pana-sambata-dimineata.html