BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI CRIN. Un chiulangiu toată viaţa

BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI CRIN. Un chiulangiu toată viaţa

Fostul director al Şcolii din Niculiţel, unde tânărul profesor de istorie George Crin Laurenţiu Antonescu şi-a terminat stagiatura, declară, în exclusivitate pentru EVZ: "Cum chiuleşte acum în Senat, tot aşa chiulea şi atunci, la şcoală. Nu era lună să nu-i tai ore sau chiar zile din condica de prezenţă!"
Niculiţel. Circa 1.550 de gospodării şi o suprafaţă de sub 10.000 de hectare în Nordul Dobrogei, judeţul Tulcea. Aşa mică cum e, urbea cu pronunţat caracter viticol a văzut "la viaţa ei", nu mai puţin de doi fruntaşi PNL-işti aflaţi, pe atunci, la începutul carierei lor profesionale.
Este vorba despre Puiu Haşotti, actualul ministru al Culturii şi, evident, Crin Antonescu, în prezent interimar în prelungiri pe fotoliul de la Cotroceni. Despre cel de-al doilea îşi aduce aminte cu exactitate domnul profesor Stelian Dogaru, omul prin mâna şi mintea căruia au trecut zeci de generaţii de elevi.
Îmi deschide poarta curţii încet, cu meticulozitate, dar rămâne în cadrul ei, semn că vom purta discuţia acolo, în strada acoperită de praf dobrogean. Pare scos din cutie şi atât fizicul cât şi modul spontan de a răspunde îi dau un aer tineresc, cu mult sub vârsta de pensionare.
EVZ: Aţi fost directorul şcolii din Niculiţel în perioada când domnul Crin Antonescu a fost profesor stagiar aici. Mă interesează cum era atunci. Fără politică. Zero politică. Mă interesează doar cum a fost ca profesor aici.
Profesor Stelian Dogaru: Ceea ce ştiţi dumneavoastră în Bucureşti, aia ştim şi noi aici.
Se spune că ar fi predat şi sport...
Nu, niciodată nu a predat aşa ceva. A stat în apartament cu unul care a predat sportul. Când au venit aici le-am asigurat un apartament. Pentru trei profesori. Unul de franceză din Oradea, unul de educaţie fizică din Râmnicu Vâlcea şi Antonescu Crin, din Tulcea.
Când a fost aici?
Până înainte de Revoluţie. De aici a plecat cu pile şi relaţii foarte serioase, a avut în perioada aia...
Păi, toată lumea avea aşa ceva...
Pile serioase cum a avut el..ca să meargă la oraş... şi a mers la muzeu, la Tulcea, şi după aceea la Liceul Spiru Haret..., nu cred...
Dar ce pile aşa mari putea să aibă pe vremea aceea? Bani?
Opilă la partid făcea cât o avere...
Era membru de partid?
Nu era... Îi plăcea munca... îi plăcea munca în draci!
Cu ghilimele?
Evident, cu ghilimele. Nu venea la şcoală, chiulea. Uita să vină...ca acum. Trimiteam oamenii de serviciu să-l facă să vină. Se saturaseră şi ei să-l trezească ca să vină la ore.
Domnul Antonescu?
Da, domnul Antonescu. Îi tăiam zile şi ore...
Cât avea salariul?
A început cu 750 şi apoi 1.050 de lei, cam aşa...
Şi dacă îi mai şi tăiaţi din ei, cu ce naiba rămânea?
Nu-i păsa...
Deci nu avea bani ca să dea la partid, atunci cum s-a transferat? Avea prieteni acolo, prieteni de familie cu socrii.
Aşa se poate explica. Dar despre teoria cu omul Securităţii ce credeţi?
Nu, nu cred, turnătorii pe care i-am avut aici îi ştiu, i-am descoperit.
Crin Antonescu era printre ei?
Nu, nu era (...) Cum îl aveţi voi în Bucureşti aşa era şi aici. Nu se ţinea de treabă.
Dar ce făcea?
Păi, dormea, sau erau de cu seara... chitrofoniţi! În apartamentul pe care l-am dat era practic un randezvous. Toţi locatarii veneau să îmi reclame mie. Că nu-i lăsa să se odihnească... chefuri! Nu ştiu ce făcea, dar au intrat locatarii peste ei într-o noapte şi i-au bumbăcit de i-au făcut... Au luat şi bătaie şi au venit să le fac şi dreptate. Leam zis să se ducă la Poliţie, că eu la şcoală fac dreptate.
Aţi simţit că a fost ministru?
A fost ministru al Tineretului şi Sportului în ‘97. Şi atunci a trecut pe la şcoală, pe la Niculiţel. A vrut să vadă condica de prezenţă şi ştatele din vremea respectivă, cât a funcţionat aici. Să vadă de acolo că nu a fost lună fără reţineri, nu a fost lună fără barat, reţinut...
La el?
Vă rog, reţineţi. Cum este acum la Senat, cum este la Parlament... aici a fost şi mai rău fiindcă, dacă acolo... unde îl vede o ţară întreagă şi-a permis, dar aici... Vreau să vă spun ceva. Aici l-am avut şi pe Haşotti Puiu. Daaa, jos pălăria, tot respectul... un om de ispravă.
Spuneţi-mi vă rog, o mai exista condica aceea?
Desigur, e condica şcolii. Cred că există şi cele din 1860... şi ştatele de plată. Sunt în arhiva şcolii.
Altceva despre domnul Antonescu?
Cuvinte bune nu am despre el. Ce ştiţi şi în Bucureşti, este şi aici. Cum lucrează la Parlament, cum doarme prea mult şi nu ajunge... Dacă acolo îşi permite să facă aşa ceva, vă închipuiţi ce-şi permitea aici să facă...
Am înţeles, domnule director, mulţumesc.
Închide poarta curţii cu aceeaşi migală cu care a deschis- o, fără ranchiună pentru un străin care, oprit lângă gardul cu singura cişmea a străzii, nu i-a cerut apă, ci informaţii.