Gabriel Bethlen Conducator al Transilvaniei

BETHLEN, GABRIEL (1613-1629)

            Printre cei mai de seamă conducători al Transilvaniei secolului al XVII-lea se numără şi Gabriel Bethlen. S-a născut în 1580, la Ilia, într-o familie de mici nobili. Tanăr fiind, sub flamurile lui Sigismund Bathory (1581 cu întrerupere 1602) a participat la mai multe lupte, între care şi o campanie antiotomană. Politica expansionistă promovată de Habsburgi, primejdia pe care armatele imperiale o reprezen­tau pentru Transilvania (uciderea lui Mihai Vodă Viteazul din porunca ge­neralului Gheorghe Basta zguduise în­treaga suflare românească) au deter­minat orientarea lui Bethlen spre Poar­ta otomană, unde s-a şi refugiat în anul 1602. De aici s-a întors definitiv în ţară, prin voia şi porunca sultanului, la 23 octombrie 1613, ca principe al Transilvaniei.

            În ziua alegerii sale ca principe, Sfa­turile transilvane l-au povăţuit «cu voie­vozii Moldovei şi ai Munteniei... să se înţeleagă aşa fel, încat prin vecinătatea lor să sporească starea de siguranţă a ţării». Tot timpul guvernării, Gabriel Bethlen a urmat îndemnul primit, raporturile cu celelalte două ţări ro­mâneşti fiind mereu bune – dealtminteri, principele Transilvaniei a avut de la început motiv de prietenie şi cu Radu Mihnea, voievodul muntean, şi cu Ştefan Tomşa,  voievodul Moldovei (1611 - 1615; 1621-1623), amandoi trimiţandu-i oşti într-ajutor pentru obţinerea şi consolidarea domniei.

            Cei 16 ani de guvernare a lui Gabriel Bethlen au marcat pe plan intern o perioadă de prosperitate, o «epocă de aur». în timpul său meşteşugurile şi comerţul au cunoscut climatul propice înfloririi lor. Colonizarea a nume­roşi specialişti în zona Munţilor Apu­seni a contribuit la dezvoltarea mine­ritului.

           În anul 1624, principele a dat drept prin lege fiilor de iobagi să înveţe carte, mulţi români dobandind acces la colegiile reformate din Alba Iulia, Aiud, Orăştie, Tîrgu Mureş, Baia Mare sau Cluj. La Alba Iulia a înfiinţat în 1622 un colegiu academic (şcoală supe­rioară şi cu caracter laic), unde au predat caţiva din învăţaţii cu renume ai epocii: Martin Opitz, Alstedius, Bisterfeld ş.a. Tot în acest oraş şi în acelaşi an a înfiinţat o importantă tipo­grafie unde s-au imprimat numeroase cărţi - multe din ele pentru necesi­tăţile învăţămîntului. O grijă deosebită a acordat Gabriel Bethlen oştirii. Mai bine organizată şi mai puternic înar­mată decît înainte, ea a fost scoasă de sub controlul nobilimii. Bizuindu-se pe armată şi pe sprijinul feudalilor mici şi mijlocii, principele a aplicat o constantă politică de întărire a puterii centrale. Ca deţinător al celei mai înalte funcţii în stat, Gabriel Bethlen bătea monedă, conducea justiţia şi ad­ministraţia, decidea în problemele de politică externă. In problemele reli­gioase a avut o atitudine nuanţată, tinzand însă să facă din ţara sa un puternic stat protestant. Faţă de orto­doxismul populaţiei române majoritare, considerat în epocă drept «religie tole­rată», a dovedit bunăvoinţă. A permis organizarea lui, confirmand în 1615, în demnitatea de episcop, pe Teofil de la Prislop şi a dispus restituirea averilor clerului şi bisericilor române luate fără dreptate, interzicand să se producă în viitor asemenea fapte. Nouă ani mai tarziu, a scutit preoţii români de dijma în grine şi vite.

            În politica externă, Gabriel Bethlen s-a situat permanent pe o poziţie ad­versă Vienei imperiale. Habsburgii au încercat în numeroase randuri fie să-l discrediteze, arătand că ar fi gata de o capitulare necondiţionată faţă de înalta Poartă, fie să-l alunge prin di­verse acţiuni militare. Incercările au eşuat şi Habsburgii s-au văzut nevoiţi să încheie la Tarnavia (mai 1615) un tra­tat prin care îi recunoşteau domnia şi îi restituiau cetăţile Hust, Chioar, Baia Mare, mai înainte cucerite de ei. De­clanşarea Războiului de 30 de ani (1618-1648) a permis principelui tran­silvan organizarea - între anii 1619 - 1626 - a trei expediţii militare împo­triva împăratului german. In urma pă­cii încheiate la Miculov, la 6 ianuarie 1622 (pace reînnoită apoi la Viena în 1624 şi Bratislava în 1626), Bethlen obţinu ataşarea la principatul său a şapte noi comitate aflate la graniţele de vest şi nord-vest ale Transilvaniei. Indrăzneţ în planuri, Gabriel Bethlen a încercat tot atunci să obţină coroana Ungariei şi a Boemiei, intenţiile sale ambiţioase neizbutindu-i însă.

            Contemporan cu istoricul eveniment al Unirii înfăptuit în 1600 de Mihai Vi­teazul «domn, al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei,, Gabriel Bethlen a înţeles importanţa pe care o reprezenta strangerea celor trei provincii româneşti sub autoritate unică. Ca urmare, şi-a propus crearea unui regat al Daciei, de confesiune pro­testantă, al cărui conducător - «rex Daciae» - să fie el. Ideea a constituit o preocupare de seamă pentru Bethlen, multe din faptele lui de guvemămant purtand amprenta acestui proiect. Car­dinalul Pazmany scria, la 28 decem­brie 1627, împăratului german, că i s-au făcut« comunicări foarte secrete că Beth­len a mijlocit la Poartă pentru ai se ceda Moldova şi Ţara Românească, ca să fie declarat astfel rege al Daciei». Indrăzne­ţului său gand i s-au pus astfel de la început piedici, cei mai grav afectaţi de împlinirea lui fiind chiar otomanii. Ei ştiau că prin unirea Transilvaniei cu Moldova şi Ţara Românească s-ar fi creat o forţă politică, militară, naţio­nală care ar fi năzuit, fără întarziere, la obţinerea neatarnării, a indepen­denţei.

           Chiar dacă nu s-a realizat, planul con­stituirii de către Bethlen a unei Dacii pe teritoriul străbun, locuit de la înce­puturi de români, arată că ideea Unirii intrase în conştiinţa tuturor celor năs­cuţi pe aceste meleaguri, indiferent de naţionalitatea lor.

           După o domnie bogată în proiecte şi în fapte de seamă, Gabriel Bethlen s-a stins din viaţă la Alba Iulia, în ziua de 15 noiembrie 1629.

Sursa foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Bethlen