Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Administratie
 
MUNICIPIUL IASI
Adaugat: 06 August 2013

Casa Corpului Didactic Iaşi

Date de contact:

Tip biblioteca: Casa Corpului Didactic

Persoana de contact: Eva Nicolaescu, bibliotecar Prof. Laura Mihaela Andrei, Documentarist

Anul infiintarii: Anul de înfiinţare 1971

Istoric: Biblioteca Casei Corpului Didactic Iaşi este o bibliotecă pedagogică de drept public, fără personalitate juridică, ce îndeplineşte funcţii de informare şi documentare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, de coordonare şi îndrumare metodologică a bibliotecilor şcolare din reţeaua judeţeană. Biblioteca se adresează şi studenţilor interesaţi să îmbrăţişeze cariera didactică.
Casa Corpului Didactic Iaşi a fost înfiinţată în baza deciziei nr. 262 din 31 mai 1971 a Consiliului Popular al Judeţului Iaşi – Comitetul Executiv, cu sediul în Iaşi, str. Nicolae Bălcescu nr. 26, unitate cu personalitate juridică şi subordonată C.P.J. Iaşi, respectiv Inspectoratului Şcolar judeţean Iaşi ca ordonator de credite terţiar.
În primii ani s-a acordat o atenţie deosebită organizării unei biblioteci proprii. In primul rând a fost nevoie de amenajarea uneia, apoi de achiziţii de cărţi şi de alcătuirea în final de fişe bibliografice. Aceasta s-a dezvoltat, în primul rând, prin donaţii importante de carte de la şcoli din judeţul Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Sindicatul Învăţământului ş.a.
Spaţiul alocat bibliotecii era de 70 m.p. şi sălii de lectură de 120 m.p.
Încă de la început a fost angajată o bibliotecară cu normă întreagă, care a gestionat biblioteca casei corpului didactic de la înfiinţare până în anul 1990, când a fost transferată pe postul de expert instructor principal.
În anul 1972 Casa Corpului Didactic Iaşi deţinea un număr de 36 de abonamente la publicaţii din multiple domenii ale cunoaşterii (ex. Contemporanul, Romînia Liberă, Forum, Muzica, Gazeta matematică seria A, Studii şi cercetări lincvistice, Tribuna şcolii, Revista de filozofie, Revista de psihologie, Magazin istoric, Ateneu, Familia, Natura, Terra, Învăţământul profesional şi tehnic, etc. ).
La sfârşitul anului 1983 Casa Personalului Didactic Iaşi se mută în sediul nou din strada Octav Botez nr. 2A, unde funcţionează şi în prezent. Cu ocazia inventarului realizat aflăm cu biblioteca deţinea 22.231 volume.
In anul 1986, când Casele Corpului Didactic au fost desfiinţate printr-o simplă notă telefonică, biblioteca C.C.D. Iaşi împreună cu o parte dintre angajaţi au fost transferaţi la Liceul “M. Eminescu” din Iaşi, unde au funcţionat până în anul 1990.
În primul an după reînfiinţare, biblioteca a funcţionat în incinta fostului sediu din str. Nicolae Bălcescu nr. 26. Abia în luna februarie 1991 a fost mutată în sediul din str. Octav Botez nr. 2A, unde se desfăşura activitatea Casei Corpului Didactic. Odată cu schimbarea sediului s-a efectuat inventarierea şi predarea – primirea bibliotecii Casei Corpului Didactic Iaşi. Noile bibliotecare au primit toate documentele existente în bibliotecă (10 registre inventare, registrul de mişcare a fondului, toate specificaţiile intrărilor în gestiune din 1972 şi până în acel moment, toate documentele de ieşire a publicaţiilor din gestiune, fişele cititorilor restanţieri, anexele privind efectuarea inventarului, cheile de la sala de lectură şi de la depozite, dosarul respectivului inventar). La predarea – primirea gestiunii bibliotecii existau 22.860 de volume în valoare de 327.649,90 lei
Începând cu anul 1999, Casa Corpului Didactic Iaşi s-a implicat în proiecte naţionale şi internaţionale. Un proiect important pentru instituţia noastă a fost „Educaţie pentru informaţie în mediul rural defavorizat” care a avut ca finalitate înfiinţarea de Centre de Documentare şi Informare, spaţii în care elevii, cadrele didactice şi membrii comunităţii trebuiau sa aibă acces nemijlocit la informaţie (cărţi, publicaţii seriale, mijloace multimedia, calculatoare conectate la Internet).
Primele şase C.D.I.-uri din judeţul Iaşi s-au înfiinţat în decembrie 2003, din fonduri proprii şi din donaţii. În momentul de faţă Casa Corpului Didactic coordonează un număr de 31 de astfel de Centre de Documentare şi Informare, din care 24 create cu fonduri primite de la Ministerul Educaţiei în perioada 2006 – 2009.
În toamna anului 2009 biblioteca Casei Corpului Didactic a fost reorganizată ţinându-se cont de faptul că bibliotecile moderne trebuie să asigure utilizatorilor un circuit facil şi că mobilierul trebuie să permită accesul liber la raft al acestora, acestea semănând tot mai mult cu Centrele de Documentare şi Informare.
În cadrul bibliotecii funcţionează un bibliotecar, coordonator al bibliotecilor şcolare din întreg judeţul Iaşi şi un documentarist care coordonează activitatea Centrelor de Documentare şi Informare din judeţ. Ca for metodologic al bibliotecilor şcolare, biblioteca C.C.D. asigură acestora asistenţă de specialitate în domeniul biblioteconomiei si informării documentare.
În anul şcolar 2009 – 2010 bibliotecarii şcolari au la dispoziţie un număr de şapte cursuri de perfecţionare, pe tematici diferite (Managementul structurii info-documentare , Proiectul cultural educaţional in unităţile şcolare, Marketing in domeniul infodocumentar, Managementul informaţiei in structuri infodocumentare, Prelucrarea informatizată a informaţiei, Valorificarea informaţiei din colecţiile biblioteci/centrului de informare şi documentare , Inovaţie pedagogică prin centrul de documentare si informare).
În prezent, fondul bibliotecii este de 38.000 de volume şi cuprinde în principal carte pedagogică, psihopedagogică, metodici pentru diferite obiecte.
La biblioteca Casei Corpului Didactic se găsesc programele şcolare, planurile de învăţământ, programele de titularizare şi de obţinerea a gradelor didactice, cât şi ghiduri metodologice în sprijinul desfăşurării activităţii cadrelor didactice.
La sala de lectură, pot fi consultate „Tribuna învăţământului”, revista „Biblioteca”, „Monitorul Oficial”, precum şi documente trimise de la casele corpului didactic din ţară şi de la Ministerul Educaţiei (Şcoala la răscruce, Educaţie pentru sănătate, Asigurarea calităţii în educaţie etc.).

Informatii colectii: Carte românească : 34593 vol.
Carte străină: 3500 vol.
Periodice româneşti: 2128
Colecţii audio video: 25

Adresa: Strada Octav Botez, nr. 2A, Iaşi

Judet: Iasi

Telefon: 0232/267731

Fax: 0232/210424

E-mail: ccdiasi@gmail.com

Program functionare: Luni – Vineri 900 – 1700
Sâmbătă 9.00 – 14.00


 

 

 


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Investițiile în sistemul educațional, prioritate pentru primarul Alin Moldoveanu
Clasa principală a unei grădinițe din Municipiul Câmpina a fost re...
 
La Craiova se desfășoară, până pe 15 mai, o campanie de ridicare a deșeurilor voluminoase
Primăria Craiova derulează o campanie de primăvară de ridicare a d...
 
Candidatul PNL la CJ Hunedoara: Județul merită să fie condus de o echipă liberală vizionară
Călin Petru Marian candidează din partea PNL la șefia Consiliului J...
 
Principalele proiecte ale candidatului PNL la Primăria Poiana Teiului
Alexandru Teodor Chirilă este candidatul PNL la Primăria Poiana Teiu...
 
A fost aprobat proiectul Secției de îngrijiri paliative din cadrul SJU Vaslui
Consiliul Județean Vaslui a aprobat implementarea proiectului care pr...
 
Fostul prefect al Teleormanului candidează pentru funcția de primar al Municipiului Alexandria
„Cu încrederea că voi putea schimba lucrurile în bine”.
 
Primăria Cavnic oferă gratuit un teren tinerilor care vor să își deschidă un service auto
„Tinerii interesați sunt invitați să-și prezinte ofertele la pri...
 
Restricții în trafic, în Noaptea de Înviere, la Galați
Primăria Municipiului Galați anunță închiderea circulației în N...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Să fim recunoscători! Hristos a Înviat!

» 05 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
Geoană: Rusia nu va rata „o oportunitate să influențeze” alegerile din țara noastră

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
BEAUTY
 
Pe ce să te axezi când realizezi machiajul de Paște ca să îți pui în evidență calitățile

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Plimbări cu barca, gratuite, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL GALATI
 
Restricții în trafic, în Noaptea de Înviere, la Galați

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL MARAMURES
 
Primăria Cavnic oferă gratuit un teren tinerilor care vor să își deschidă un service auto

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0