Încă odată Guvernul simte lipsa banilor lichizi pentru plata salariilor și pensiilor și este nevoit să se împrumute, din nou, pe piața bancară.
Ministerul Finanțelor Publice, ca vector pentru aducerea de resurse, a ajuns să apeleze iar la băncile comerciale și pe data de 7 iunie va organiza o licitație pentru certificate de trezorerie cu reducere, în valoare de 300 de milioane lei, scadente la 128 de zile, iar pentru luna aceasta plănuiește să atragă de la băncile comerciale suma de 3,63 miliarde de lei, dintre care 3,2 miliarde lei prin licitații de obligațiuni de stat și certificate de trezorerie.
Conform anunțului făcut de MFP, acești bani au ca scop refinanțarea datoriei publice și finanțarea bugetului de stat. Luna trecută, Ministerul Finanțelor a organizat o licitație pentru certificate de trezorerie cu reducere, în valoare de 500 de milioane de lei, dar a atras de la băncile comerciale doar 185,2 milioane de lei, pentru o perioadă de 12 luni, la un randament mediu de 2,89% pe an.
Pentru T2 2018, Ministerul Finanțelor Publice vrea să atragă între 12 și 14 miliarde de lei, sumă reprezentând emisiuni de titluri de stat pe piața internă. Pentru tot anul, are planificată emiterea de titluri de stat pe piața internă în valoare de 48-50 miliarde de lei, inclusiv de titluri de stat pentru populație cu ajutorul Trezoreriei Statului, prin programul Tezaur.
Sursa photo: //realitateafinanciara.net/guvernul-rostogoleste-datoriile-si-se-imprumuta-pentru-salarii-si-pensii/