Federaţia sindicală SANITAS a solicitat Primăriei Capitalei și Poliţiei aprobare pentru o acțiune de pichetare joi, 25 mai, în fața ministerelor Muncii și Sănătății, sindicaliștii fiind nemulțumiți de actuala lege a salarizării. Una dintre nemulțumirile sindicatului este un amendament votat recent potrivit căruia limitarea sporurilor se va aplică la nivelul ordonatorului principal de credite.
"Dragi colegi,
Să nu ne întoarcem in anul 2009 !
Vă amintiţi ?
În acel an v-am atras atenţia că acceptarea introducerii sporurilorî în salariul de bază va duce la dezastru! Şi aşa a fost. Unii s-au bucurat că, pe hârtie, aveau un salariu mai mare dar, în realitate, venitul acestora a scazut!
Şi ne-a trebuit 7 ani ca să reobţinem sporurile la salariile actuale. Între timp multe sporuri s-au pierdut.
Aşa o să se întample şi acum: vor creşte salariile, ne limitează sporurile la 30% pe ordonator de credite, vor include în acest procent si norma de hrană, voucherul de vacanţă si sporul de weekend şi nu mai ramane NIMIC!
Gândiţi-va că această lege, odată promulgată, nu va mai fi modificată, poate, 10 ani!
Adică TU, în urmatorii 10 ani, nu vei mai spara să caştigi 1 leu în plus faţă de căt vei avea în ianuarie 2018.
Vă cer să conştientizaţi pericolul acestei plafonări a sporurilor şi să vă manifestaţi nemulţumirea aşa cum consideraţi dumneavoastră. O faceţi pentru viitorul vostru!
Noi, SANITAS Bucureşti, am solicitat aprobare pentru pichetarea Ministerului Muncii dar si al Sănătăţii, joi, 25 mai, intre 12 si 14.", a scris Viorel Husanu, preşedintele SANITAS București.
Sursa foto: http://teotrandafir.com/stiri/greva-generala-din-31-octombrie-anuntata-de-federatia-sanitas-130639