Pe rolul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General e înregistrat un dosar, fiind începută în cauză urmărirea penală cu privire la faptă pentru delapidare, spălare de bani şi conflict de interese,arată Parchetul într-un răspuns referitor la o posibilă finanţare ilegală a USR.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a precizat că dosarul vizează USB în alegerile locale.
Într-un răspuns referitor la o posibilă finanţare ilegală a USR, Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că există un dosar de la începutul anului.
„Pe rolul secţiei de urmărire penală şi criminalistică este înregistrat de la începutul anului un dosar, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, pentru delapidare, spălare de bani şi conflict de interese”, se arată într-un răspuns al Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, remis sâmbătă referitor la sesizarea privind o posibilă finanţare ilegală a Uniunii Salvaţi România (USR).
Vizate ar fi finanţările online pe care partidul condus de Nicuşor Dan le-a primit în timpul campaniei electorale şi modul în care au fost folosite sumele primite.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat că nu ştia de acest dosar.
”Tot ce ştiu este din presă. Din câte înţeleg, este «in rem». La noi toată interacţiunea oficială a fost cu AEP (Autoritatea Electorală Permanentă – n.r.) şi pe alegerile locale ne-au rambursat 500.000 din 650.000. Pentru restul am făcut contestaţie, care este la Judecătoria Sectorului 1, o contestaţie administrativă. Noi am făcut duminica trecută o conferinţă de presă în care am răspuns la tot ce s-a rostogolit în spaţiul public ca zvon”, a declarat pentru MEDIAFAX Nicuşor Dan.
Sursa foto: http://radu-tudor.ro/acuzatii-socante-pentru-usr-si-nicusor-dan-spalare-de-bani-finantare-ilegala/