Joi, Guvernul României a adoptat Strategia Națională de Educație Financiară (SNEF) 2024-2030, o dată cu celebrarea Zilei Educației Financiare, a anunțat Ministerul Educației. SNEF a fost elaborată în urma etapei de consultare publică, iar la realizarea ei au contribuit mai multe instituții. Potrivit Ministerului Educației, SNEF are trei direcții de acțiune.
„Strategia Națională de Educației Financiară are direcții de acțiune pentru: copii și tineri până în 25 de ani; populația adultă; operatorii economici.
De ce este importantă educația financiară? Iată câteva motive:
Înțelegerea rolului și a funcției banilor;
Înțelegerea necesității planificării financiare și înțelegerea beneficiilor aduse de amânarea satisfacțiilor imediate;
Înțelegerea dificultăților financiare și dezvoltarea atitudinii necesare pentru evitarea acestora;
Dezvoltarea comportamentului orientat către economisire” a scris Ministerul Educației pe Facebook.
Potrivit instituției, SNEF conține exemple de acțiuni ce vor fi întreprinse până în 2030, iar la realizarea ei au contribuit Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociația Română a Băncilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, dar și actori din mediul public și privat.
Te-ar putea interesa: Primăria Satu Mare anunță începerea acțiunilor de dezinsecție
Urmărește-ne pe Facebook dacă vrei să fi la curent cu cele mai interesante știri!
Sursa foto: https://www.facebook.com/www.edu.ro