Marele poet Mihai Eminescu

EMINESCU, MIHAI

            Mihai Eminescu (numele la naştere Mihai Eminovici) s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi a trecut în nefiinţă la 15 iunie 1889, la Bucureşti.

            Poet şi prozator.

            Al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici , descendent al unei familii de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi, din familia micilor boieri Iuraşcu din Joldeşti.

            Copilăria o petreşte la Ipoteşti, (unde-şi începe studiile, în casă, cu un profesor neamţ); înscris la National-Hauptschule din Cernăuţi, în clasa a III-a (1858), absolvă şcoala primară în 1860. Urmează apoi «K.K. Ober-Gimnasium» din Cernăuţi, dar în clasa a II-a fuge de la şcoală şi se întoarce la Ipoteşti, nesuportând rigorile formale ale disciplinei şcolare. Cu reveniri la gimnaziu – ca «privatist» - , cu noi evadări (în 1864 era copist la Tribunalul din Botoşani), încearcă, fără succes, să recupereze examenele pierdute, până când (1866), moartea lui Aron Pumnul, magistrul iubit şi stimat, îl îndepărtează definitiv de Cernăuţi, dar îi prilejuieşte şi debutul literar cu o poezie ocazională: La mormântul lui Aron Pumnul.

            În 25 februarie/9 martie 1866 debutează la Familia cu poezia De-aş avea, salutată de Iosif Vulcan, care îi şi schimbă numele din Eminovici în Eminescu.

            Părăsind Bucovina, rătăceşte prin Transilvania şi Muntenia, ca sufleur şi copist în trupele lui Iorgu Caragiale, Pascali sau la Teatrul Naţional din Bucureşti, până când acest vagabondaj îi este întrerupt prin intervenţia tatălui său. Căminarul îl trimite pentru studii la Viena, deşi se pare că gimnaziul tot nu îl terminase. La Viena audiază, între 1869-1872, ca «Ausserordentlich» cursurile de filosofie ale lui R. Zimmermann şi Th. Vogt, cursuri de limbile romanice, medicină, economie politică, citeşte filosofie, se orientează în ştiinţe, desfăşoară o activitate entuziastă, agitatoric naţională, în Societatea «România jună» şi leagă câteva prietenii trainice (Slavici).

            După o perioadă de colaborare la Familia, încearcă o apropiere de cercul junimist, în care lucrările sale sunt primite cu sentimentul descoperirii marelui poet al epocii.

            În 1872 revine în ţara. Dorind să-l pregătească pentru o carieră universitară, Maiorescu, îl determină să-şi continuie studiile, la Berlin, cu un ajutor bănesc acordat de «Junimea».

            1972-1874 audiază, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită şi mitologie comparată, fără a-şi încheia însă studiile.

            Reîntors la Iaşi, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), apoi ca profesor la Institutul Academic, revizor şcolar (1875-1876, perioadă când îl cunoaşte pe Creangă), apoi redactor la Curierul de Iaşi.

            Din 1877 lucrează ca redactor, la Bucureşti, alături de Ioan Slavici şi I.L: Caragiale, la Timpul. Urmează şase ani de epuizantă activitate jurnalistică, încheiată prin izbucnirea bolii care marchează destinul tragic al familiei Eminovici şi pune capăt istovitoarei tensiuni a gândului (1883).

            Poetul care dezvăluise «setea de repaos» a lui Hyperion, se cufundă în nebunie ca într-o salvatoare uitare. Când Maiorescu îi aduce la sanatoriu volumul de Poezii, apărut în decembrie 1883, Eminescu îl primeşte ca pe un obiect străin, lipsit de sens. Volumul editat de Maiorescu dezvăluise culturii române fenomenul Eminescu şi, odată cu el, propriile ei posibilităţi latente, nebănuite. Dar în timp ce spiritualitatea românească ajungea la cunoaşterea de sine prin poezia eminesciană, poetul rugii din Oda în metru antic : «Ca să pot muri liniştit pe mine/ Mie redă-mă», se îndepărta de propria-i creaţie , supravieţuindu-şi dureros într-o lungă agonie de şase ani, cu răstimpuri de luciditate care sunt răstimpuri de conştiinţă deplină a bolii şi a prăbuşirilor lăuntrice.

            OPERA:

            Poesii, Bucureşti, 1884; Proză şi versuri, Iaşi, 1890; Rhapsodies roumaines, I, Bel-Enfant de la larme par..., Paris, 1890; Deutsche Ueberteagungen aus den auserleseneren des Dichtungen verstorbenen rumaenischen Poeten...von Em. Grigorovitza. Mit einer biographischen Skizze von Titu Maiorecu, Bucureşti, 1892; Quelques poésies de...Avec une notice biographique par Alexandre Vlahoutza. Traduction M. M. X. (M. Miller Verghi), Genève , Paris, 1892; Poezii, Iaşi, 1893; Opere complete I, Poezii postume,, Bucureşti, 1902; Poezii postume, Scrieri politice şi literare, Bucureşti, 1905; Poezii, Proză, Bucureşti, 1908; Gedichte. Novellen, Deutsch von Maximilian W.Schroff, Craiova, 1913; Opere complete, Iaşi, 1914; Poesiile lui..., I-II, Bucureşti, 1922; Poezii filosofice, sociale şi satirice, Poezii lirice, Bucureşti, 1923; Poesie. Prima versiune italianădel testo rumeno, con introduzione e note a cura di Ramiro Ortiz , Firenze, 1927; Poezii, Bucureşti, 1929; Poezii, Bucureşti, 1930; Scrieri politice, Craiova, 1931; Poems, Translated from the Rumanian ...by E. Sylvia Pankhurst and  I.O. Stefanovici, With and Introduction by N.Iorga, London, 1930; Poesii, Bucureşti, 1933; Wybór poezyj  i poematow, traducere Emil Zegladovicz, Warszawa, 1933; Poèmes choisis, Paris, 1934; Scrieri literare, Craiova, 1935; Literatura populară, Craiova, 1936; Poeme populare, Bucureşti, 1936; Poeme. Luceafărul. Călin Epigonii. Scrisoarea III, Bucureşti, 1937;Poezii, Bucureşti, 1937; Gedichte . übersetzt von Konrad Richter, Jena und Leipzig, 1937; Poems, Bucureşti, 1937; Poezii, Bucureşti, 1938; Poems, Cluj, 1938, Basme în proză, Bucureşti, 1939; Opere, I-IV, Bucureşti, 1939; Opere, I, Poezii tipărite în timpul vieţii; Bucureşti, 1939; II, 1943; III, 1944; IV, 1952, V, 1958; VI, 1963; VII, 1977; Poezii postume, Bucureşti, 1939; Poezii, Bucureţti, 1940;  Opera politică, I-II, Bucureşti, 1941; Proză literară, Bucureşti, 1943; Poezii, Bucureşti, 1951; Költemények, Bucureşti, 1955; Gedichte, Besorgt von Alfred Margul-Sperber, Geleitwort von T. Arghezi, Einleitung von M. Beniuc, Nachwort von Oscar Walter Cisek, Bukarest, 1957; Poezii, Bucureşti, 1958; Poesias, Buenos Aires, 1958; Opere alese, I-III, Bucureşti, 1964-1965, Poesie dʼamore. A cura di Mario Ruffini, Torino, 1964; Proză literară, Bucureşti, 1964; Költeményei, Szerkesztette Kacsó Sándor, Bukarest, 1966; Válogatott müvei. Szerkeszttette és a bevezetö irta Köpeczi Béla, Budapest, 1967; Despre cultură şi artă, Iaşi, 1970; Poezii, I-III, Bucureşti, 1970,1972; Poezii. Poems. Poésies, Gedichte. Stihi. Poesias, Bucureşti, 1971;  Articole şi traduceri, I, Bucureşti, 1974; Lecturi kantiene, Bucureşti, 1975; Literatura populară, Bucureşti, 1977; Poezii-Poems, Bucureşti, 1978; Opre, IV, Bucureşti, 1978.

Sursa foto: http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/05/mihai-eminescu.jpg