Laurentiu Fulga prozator

FULGA, LAURENŢIU

            Laurenţiu Fulga (numele la naştere Ionescu) s-a născut la 2 noiembrie 1916, în comuna Fulga de Jos, judeţul Prahova şi a murit pe 16 noiembrie 1984, la Bucureşti.

            Prozator.

            Provine dintr-o familie ţărănească .

            Şcoala primară în comuna Cioranii de Jos; Liceul Militar din Chiţinău. Renunţă la cariera militară şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, de unde îşi ia licenşa in anul 1941.

            În timpul războiului, mobilizat ca ofiţer în rezervă combatant, este grav rănit, apoi declarat mort (unele reviste literare, din ţară, îi publică necrologul). Este prizonier în Rusia, voluntar în divizia «Tudor Vladimirescu», participă la războiul antifascist până în momentul victoriei din 1945.

            Lucrează în cadrul armatei ca redactor al unor reviste de cultură,consilier la «Teatrul armatei», până în 1961, când se retrage din armată şi se dedică exclusiv literaturii.

            Vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor .

            A debutat la revista Bilete de papagal (1937).

            A mai colaborat la publicaţiile: Universul literar, Meşterul Manole, Decalogul, Viaţa literară, Revista Fundaţiilor Regale, Revista literară, Contemporanul, Luceafărul, Viaţa militară, România literară,  Viaţa românească ş.a.

            Debut editorial cu volumul Straniul paradis (1942).

            A semnat câteva piese de teatru pe care, într-o cofesiune, «considerându-le străine de structura sa intimă şi infidele faţă de gândirea lui de la începuturi» le reneagă în modul cel mai vehement.

            Adevărata consacrare i-o aduc romanele: Eroica, Steaua bunei speranţe, Alexandra şi infernul, Moartea lui Orfeu şi, mai cu seamă, noua versiune a volumului de povestiri fantastice Straniul paradis (1875).

            Vocaţia pentru fantastic, halucinant, insolit, pentru tragic şi eroic marchează proza lui Laurenţiu Fulga, creându-i – şi prin propensiunea pentru psihologii torturate, nelinişte – un loc aparte la epica românească mai nouă, în special cu romanul Fascinaţia (1977).

            OPERA:

            Straniul paradis, Bucureşti, 1942 ( ediţie nouă, Bucureşti, 1975); Eroica, Bucureşti, 1956; Steaua bunei speranţe, Bucureşti, 1963; Concertul pentru două viori, Bucureşti, 1964; Alexandra şi infernul, Bucureşti, 1966 (ediţia II, 1968, ediţia, III, 1973); Doamna străină, Bucureşti, 1968; Moartea lui Orfeu, Bucureşti, 1970 (ediţia II, 1972); Sinteza, Bucureşti, 1971; Fascinaţia, Bucureşti, 1977.

Sursa foto: https://sphotos-a.xx.fbcdn.net/hphotos-ash3/s320x320/548704_218085638298976_1545685903_n.jpg