Gheorghe Avramescu general roman

     Gheorghe Avramescu ,nascut pe 26 ianuarie 1884, Botoșani - decedat pe 3 martie 1945, Jászberény, Ungaria, a fost un general de armată român, care s-a distins în luptele celui de-al doilea război mondial. În ciuda meritelor sale, a fost arestat de autoritățile militare sovietice și există suspiciunea că ar fi fost executat de NKVD.

     Tinerețea și începutul carierei militare
     Gheorghe Avramescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1884 în județul Botoșani, într-o familie modestă de țărani. În anul 1906 a fost admis la Școala de infanterie din București, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. S-a căsătorit în 1913 cu Adela Gologan. A participat la luptele celui de-al doilea război balcanic, după terminarea căruia a urmat cursurile Școlii Superioare de Război.
Primul război mondial
     La intrarea României în primul război mondial, căpitanul Gheorghe Avramescu s-a aflat dislocat la comanda unei companii în Dobrogea. A luat parte la luptele din Dobrogea de la Parachioi – Calaici, Mulciova, Perveli și Muratan. S-a distins în luptele pentru apărarea Bucureștiului (16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916), și în timpul retragerii în Moldova în luptele de la Urziceni, Glodeanu Sărat și Pogoanele.
     Pentru faptele sale din această campanie a fot decorat în anul 1917 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară. A luat parte la bătălia de la Mărășești în calitate de comandant de batalion. Pentru faptele sale de arme a primit Ordinul Coroana României, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară. În anul 1918 a fost numit în Statul Major al Diviziei 1 vânători de munte, deși nu terminase cursurile Școlii Superioare de Război. A fost trimis să-și desăvârșească studiile militare, dar decretarea mobilizării și reintrarea României în război l-au determinat să se reîntoarcă la Divizia 1 de vânători de munte. După încheierea luptelor din Ungaria împotriva Republicii Sfaturilor, a absolvit Școala Superioară de Război, al doilea din promoția sa. Până în 1932 a îndeplinit diferite funcții de comandă în mai multe unități militare, când în octombrie a fost numit șef al Biroului 6 transport al Marelui Stat Major. În anul 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar în 1940 la gradul de general de divizie.
Al doilea război mondial
     Declanșarea celui de-al doilea război mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat alături de trupele naziste la eliberarea Bucovinei (iunie 1941). Pentru realizările sale din această perioadă a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și Ordinul german Crucea de Fier clasele a II-a și I.
     A participat la înaintarea Armatei a 11-a germană asigurându-i cu oamenii săi securitatea flancului stâng. A participat la luptele din Crimeea și cele pentru cucerirea Sevastopolului. Corpul vânătorilor de munte a fost subordonat Armatei a 11-a germane și comandantului acesteia feldmareșaul Erich von Manstein. Au existat perioade în 1941 în care unitățile vânătorilor de munte români au fost subordonate nemijlocit diverselor corpuri germane. Generalul Avramescu a protestat în legătură cu această situație și ca urmare, vânătorilor de munte din subordinea sa le-a fost distribuit propriul sector de luptă în momentul asaltului final asupra Sevastopolului. Pentru faptele de arme din timpul campaniei din Crimeea, generalul Avramescu a primit Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a II-a și Crucea Germană de Aur. În perioada următoare, Generalul Avramescu nu a participat direct la lupte, rămânând încartiruit în Crimeea. În această perioadă a luat inițiativa organizării cantinei săracilor din Simferopol, unde erau hrăniți zilnic peste 2.000 de nevoiași.
     La sfârșitul anului 1943, generalul Gheorghe Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944. La data de 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a, în lipsa comandantului de drept, generalul Ioan Mihail Racoviță. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată Adjud – Focșani – Nămoloasa – Galați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului.
     După arestarea lui Antonescu la data de 23 august 1944, generalul Avramescu s-a reîntors la comanda unui corp de armată, pentru ca pe 4 septembrie 1944 să fie numit în fruntea noii Armate a 4-a, pe care a condus-o în luptele din Transilvania. Pe 25 octombrie 1944, militarii români de sub comanda Generalului Avramescu au eliberat Careiul, ultima localitate românească dintre cele cedate prin Dictatul de la Viena din 1940. În toamna anului 1944, a fost înaintat la gradul de general de armată.
     Trupele comandate de Avramescu au continuat luptele forțând cursul râului Tisa, pe valea Hernadului și prin Muntii Hegyalja, până în Slovacia.
     În cadrul colaborării cu Armata Roșie, armata română a avut numeroase probleme. Generalul Avramescu a protestat de mai multe ori față de proasta aprovizioanare a trupelor din subordinea sa și a misiunilor de luptă peste posibilitățile lor. În ceea ce privește aprovizionarea, mareșalul Rodion Malinovski i-a răspuns că proasta aprovizionare se datorează "sabotajului ofițerilor din vechiul regim”.
     În această perioadă a apărut un raport cu privire la o pretinsă tentativă de dezertare a generalului Avramescu, poate pentru că ginerele său dezertase deja la germani. Conform memoriilor lui Gheorghe Mihail, generalul Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat Major, l-a chemat pe Avramescu pentru a-i arăta un denunț prin care se afirma că generalul Avramescu ar fi luat legătura cu trupele germane din fața sa. Dat fiind faptul că generalul Avramescu mai avea doar o lună până la atingerea vârstei de pensionare, Constantin Sănătescu i-a acordat la 11 ianuarie 1945 un concediu de 25 de zile mai înainte de a-l trece în rezervă.
     Comnadantul Frontul al 2-lea Ucrainean, mareșalul Malinovski, a cerut reîntoarcerea la comanda trupelor române a generalului Avramescu, pretextând că Armata a 4-a a pierdut 50% din capacitatea operativă după plecarea comandantului ei, lucru cel puțin discutabil, dată fiind deosebita competență a noului comandant, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu. Revenit la comandă la 19 februarie 1945, generalul Avramescu a condus cu succes luptele din prima fază a Operațiunii Zvolen – Banska Bystrica din Slovacia.
Moartea generalului Avramescu
     Pe 2 martie 1945, la ora 13.00, Generalul Avramescu a fost convocat la comandamentul Armatei a 40-a sovietice. G-ralul Avramescu sosește la 2 martie 1945 chemat de urgență la comandamentul g-ralului Jmacenko pentru a prezenta un raport. Este însoțit de doi ofițeri și de garda sa personală comandată de locotentul Alexandru Doroftei care rămân toți în anticameră. După prezentarea raportului, i se comunică lui Avramescu că este chemat de urgență la București pentru a primi o importantă funcție politică. Având în vedere propunerile din presă și înțelegerea sa cu Regele, Avramescu nu vede nimic neobișnuit în această chemare. Mai mult, la îndemnul ofițerului sovietic, scrie un bilet soției, spunându-i să plece a doua zi la București cu familia ca să asiste la ceremonie. Până în acest moment, Avramescu nu bănuiește nimic. Dacă ar fi bănuit o cursă, nimeni nu ar fi putut să-l determine să scrie acel bilet care va pecetlui soarta unei părți a familiei sale. În momentul următor, Avramescu este invitat în mașina NKVD-ului cu destinația București fără să mai ia contact cu garda personală. Probabil că Avramescu și-e exprimat nedumerirea observând lipsa gărzii personale dar Jmacenko s-a grăbit să-l asigure că totul este în regulă și că el va fi dus la București escortat numai de militari sovietici. Odată în mașină, văzându-se flancat de doi ofițeri NKVD iar alături de șofer, un general NKVD, Avramescu intră la bănuieli. În clădirea comandamentului lui Jmacenko, el predase pistolul de serviciu. Sovieticii nu l-au controlat corporal deoarece Avramescu ar fi realizat intențiile rușilor și s-ar fi creat un incident deoarece garda personală ar fi intervenit în caz că acesta ar fi fost în pericol. Avramescu avea însă un mic revolver Browning ascuns în brâu de care nu se despărțea niciodată. Evident că nu se putea folosi de revolver fiind flancat de cei doi ofițeri. Se gândea că a doua zi, parte din familia lui se va îndrepta fără să știe spre dezastru, atrasă în cursă de acel bilet. Singura soluție, și aceea cu puțini sorți de izbândă, ar fi fost să provoace un incident care să fie observat de cineva care ar fi putut să alerteze vreun militar din armata română. Ocazia o pierduse însă în clădirea comandamentului datorită stratagemei sovieticilor. O nouă ocazie se ivește în momentul atacului avionului german. În confuzia creată de atac, Avramescu reușește să iasă din mașină, să scoată revolverul, să schimbe câteva focuri cu agenții NKVD-ului ca până la urmă să fie și el împușcat. G-ralul NKVD a mușamalizat împrejurările sfârșitului generalului român de teamă că va fi tras la răspundere pentru că a scăpat de sub control un prizonier important. După o oră, ofițerilor din delegația română li s-a comunicat că Avramescu și generalul rus Filip Fedorovici Jmacenko au plecat la punctul de comanda al Frontului al 2-lea Ucrainean, fiind chemați de mareșalul Malinovski. La comanda Armatei a 4-a române a rămas generalul Nicolae Dăscălescu, care a făcut mai multe intervenții pe lângă sovietici pentru a afla de soarta lui Avramescu. Generalul sovietic Jmacenko l-s sfătuit să ceară lămuriri Ministerului Apărării sau Statul Major Român.
     Pe 3 martie 1945, Adela, soția generalului și fiica sa, Felicia, au fost arestate. Fata sa, Felicia Sturza, care avea un fiu în vârstă de 11 luni, s-a sinucis imediat în momentul arestării. Adela s-a reîntors din Siberia în 1956, fiind grav bolnavă.
     Ce a declanșat această tragedie familială? Agenții dubli și organele de spionaj sovietice au fost informate că generalul Avramescu nu vedea cu ochi buni conlucrarea cu armata sovietică și că era un mare naționalist anticomunist.
     Generalul român luase o atitudine fermă contra ordinelor comandamentului sovietic care, în sept. - oct. 1944, la insistențele G-ralului Trofimenko, trebuia să cucerească o puternică poziție germană pe pantele dealului Sângeorgiu, prin atacul frontal al diviziilor române (atac care a produs acestora mari pierderi).
     Autoritățile sovietice au comunicat că generalul Avramescu ar fi fost ucis pe 3 martie 1945, în aceeași zi cu arestarea soției și fiicei sale, într-un atac aerian asupra mașinii cu care era transportat, iar trupul neînsuflețit a fost înmormântat în cimitirul Soshalom din Budapesta. Există posibilitatea ca Avramescu să fi fost executat de NKVD, deoarece în mod straniu, mașina în care era transportat a fost lovită de un singur glonț, care s-a întâmplat să-l ucidă pe general.
     "Cazul generalului Avramescu" rămâne deschis pentru cercetarea istorică, fiind așteptată desecretizarea unor arhive militare sovietice pentru elucidarea circumstanțelor morții sale.
     Pe 23 octombrie 2000, rămășițele pământești ale generalului Gheorghe Avramescu au fost readuse în România și au fost înmormântate cu onoruri militare în Cimitirul Militar din Cluj.

     Decorații
     Ordinul Mihai Viteazul cl. II - prin DR 2549/1.09.1942 (general de corp de armată, comandantul Corpului de Munte)
     Ordinul Mihai Viteazul cl. III - prin DR 2886/17.10.1941 (general de divizie, comandantul Corpului de Munte)
     Ordinul Mihai Viteazul cl. III cu spade - prin DR 2254/ 15.11.1944 (general de corp de armată, comandantul Armatei 1)
     Crucea de Fier cl. I - 29 iulie 1941
     Crucea de Fier cl. II - 29 iulie 1941

Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/e/e4/Gheorghe_Avramescu.jpg