Ministrul Mediului, liberalul Mircea Fechet, a anunțat marți că a fost lansat Ghidul de finanțare pentru programul „Fabrici de reciclare” care își propune să vină în sprijinul mediului privat dornic să recicleze ambalajele ce se vor strânge în special prin măsura Retu-Ro.
„Sprijinim mediul privat și ne propunem să finanțăm cu 220 de milioane de euro, respectiv un miliard de lei, un număr de aproximativ 26 de fabrici de reciclare pe care urmează să le finanțăm într-un procent care poate ajunge la 75%. Așadar, 25% capital al beneficiarului și 75% finanțare pe care o va acorda ministerul Mediului, bani din PNRR” a scris ministrul pe rețeaua de socializare.
Fechet a precizat că pentru completarea „Horei reciclării”, „mai avem nevoie de încă un lucru – și anume de aceste fabrici care vor trebui să gestioneze cele opt miliarde de ambalaje pe care ne propunem să le strângem în fiecare an”.
Te-ar putea interesa: Șefa CNAS: Du-te la medicul de familie pentru un consult profilactic!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.facebook.com/mirceafechet