Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
PRIMARI
Adaugat: 16 August 2013    Actualizat: 16 August 2013

Dosarul „Mita de la PIC“: cum primea banii murdari Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, de la Cornel Penescu
 


         Curtea Supremă consideră evident faptul că Antonie Solomon a luat mită de la omul de afaceri Cornel Penescu, fostul patron de la FC Argeş, banii respectivi fiind menţionaţi în registrele firmei PIC drept „comision” sau „protocol”, potrivit motivării deciziei prin care fostul primar al Craiovei a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
         Magistraţii Înaltei Curţi precizează că „Solomon Antonie, în calitatea de primar al municipiului Craiova, avea cunoştinţă de faptul că SC PIC SA a construit fără autorizaţie de construire, întrucât a aplicat amenda de 100.000.000 lei, însă ulterior nu a mai dispus intrarea în legalitate, omiţând această situaţia în cazul autorizaţiei de construire emise sub nr. 303/2006”.
         Potrivit instanţei, remiterea mitei în schimbul emiterii autorizaţiei de construire pentru firma lui Cornel Penescu, fostul patron al echipei de fotbal FC Argeş, este un fapt „evident”.
         Că s-a remis mita este evident şi din faptul că iniţial cererea de emitere a autorizaţiei de construire a fost respinsă, iar ulterior, după remiterea mitei, fără să se întâmple nimic care să schimbe situaţia de fapt, cererea de emitere a autorizaţiei de construire a fost soluţionată favorabil de primarul municipiului Craiova - Antonie Solomon”, se mai arată în motivare.
         Potrivit interceptărilor de la dosar, Cornel Penescu a spus că s-a întâlnit cu primarul Solomon şi că a rezolvat „problema”.
         Despre o sumă în cuantum de 10.000 de euro dată ca mită, în motivare se precizează că aceasta „se regăseşte menţionată la Registrul de casă ţinut de învinuitul Pieca Gheorghiţă, admistrator al SC PIC SA, cu menţiunea: «Comisioane primar Craiova - 35,050.00»”, banii reprezentând atunci echivalentul în lei a sumei de 10.000 de euro.
         „Inculpatul Penescu Gheorghe Cornel ţinea o evidenţă strictă a tuturor sumelor plătite, inclusiv a celor cu titlu de mită, care însă ca şi justificare se regăseau cu menţiunea «comision», «protocol»”, se mai arată în motivare.
         Tot în motivare, judecătorii arată că faptele lui Antonie Solomon, „care în calitate de primar al municipiului Craiova şi de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova, în perioada februarie 2006 - noiembrie 2006, a primit cu titlu de mită, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, suma totală de 50.000 euro, în mai multe tranşe de la inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu legate de exercitarea funcţiilor mai sus menţionate, mai concret în scopul facilitării emiterii Autorizaţiei de construire cu nr. 303/16 martie 2006 pentru construirea Hypermarket PIC Craiova, cu încălcarea normelor Legii nr. 50/1991 şi Legii nr. 18/1991, autorizaţia de construire conţinând elemente nereale şi în scopul facilitării emiterii acordului de prelungire a traseului nr. 13 (autobuz) până în zona este unde era amplasat Hypermarketul PIC Craiova şi înfiinţarea unei perechi de staţii pe acest traseu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită în formă continuată”.
         Instanţa Supremă a decis, pe 11 iulie, condamnarea fostului primar al Craiovei Antonie Solomon la trei ani de închisoare cu executare, iar omul de afaceri Cornel Penescu a primit tot trei ani de închisoare.
         Solomon, condamnat pentru luare de mită  
         Potrivit deciziei instanţei, Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi, pentru luare de mită.
         Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus condamnarea fostului primar şi la un an de închisoare pentru fals intelectual, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare şi trei ani de interzicere a unor drepturi.
         Cornel Penescu a primit tot trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită.
         Dragos George Stancu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită. Instanţa a stabilit în cazul acestuia un termen de încercare de trei ani şi şase luni.  
         Gheorghiţă Pieca a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu un termen de încercare de trei ani.  
         Instanţa a mai dispus menţinerea sechestrului pentru suma de 50.000 de euro ridicată de procurori de la domiciliul lui Solomon, în cazul celorlalţi inculpaţi fiind ridicată măsura asiguratorie asupra bunurilor mobile şi imobile.  
         ICCJ mai hotărât anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a autorizaţiei de construire nr. 303/16.03.2006 şi a procesului verbal de recepţie parţială datat 27.03.2006 întocmit de inculpatul Pieca.   
         Decizia dată pe 11 iulie nu este definitivă, ea putând fi atacată la Completul de cinci judecători al Instanţei Supreme.
         Solomon, trimis în judecată în martie 2010  
         Pe 19 martie 2010, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Piteşti a dispus trimiterea în judecată a senatorului Antonie Solomon. Acesta este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.   
         Procurorii au decis şi trimiterea în judecată a omului de afaceri Cornel Penescu, acuzat de dare de mită în formă continuată, a fostului administrator al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi a directorului magazinului PIC din Craiova, Dragoş George Stancu, acuzat de dare de mită.   
         Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, unul dintre proprietarii lanţului de hipermarketuri PIC. Banii ar fi fost plătiţi pentru a elibera autorizaţia de construcţie pentru un asemenea magazin în Craiova, pe un teren aflat în litigiu, şi pentru a conecta noul hipermarket la reţeaua publică de transport în comun. Edilul a petrecut şase luni în arest preventiv, în perioada martie-septembrie 2010.  
         Potrivit anchetatorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în perioada februarie-martie 2006, Solomon ar fi primit, în mai multe tranşe, suma de 40.000 de euro de la Cornel Penescu, pentru a emite o autorizaţie de construcţie ilegală. Anterior, cererea de autorizaţie de construcţie fusese respinsă de funcţionari din cadrul Primăriei Craiova, întrucât exista un litigiu pe rolul instanţelor judecătoreşti.  
         De asemenea, procurorii arată că, „la data de 9 noiembrie 2006, Solomon Antonie a primit de la un acţionar principal al SC PIC SA Piteşti suma de 10.000 euro, pentru ca, în calitate de preşedinte al Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale a municipiului Craiova să înlesnească aprobarea unei cereri privind asigurarea transportului public până în zona unde era amplasat hipermarketul PIC Craiova”.  
         Antonie Solomon, aproape şase luni în arest preventiv  
         Antonie Solomon a fost arestat preventiv de pe 3 martie 2010 până pe 8 septembrie 2010, când s-a decis judecarea acestuia în starea de libertate.   De asemenea, în februarie 2008, procurorii au pus sechestru pe suma de 50.000 de euro, care reprezentau obiectul infracţiunii de corupţie, din totalul de 200.000 euro identificaţi şi ridicaţi cu prilejul efectuării percheziţiei la domiciliul lui Antonie Solomon.  
         În acest dosar mai sunt cercetaţi şi Gheorghe Cornel Penescu, acţionar majoritar al SC PIC SA, pentru dare de mita în forma continuată, Dragoş George Stancu, director de magazin PIC Craiova, pentru dare de mită şi Gheorghiţă Pieca, fostul administrator al SC PIC SA, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşit în legătură cu o infracţiune de corupţie.


​Sursa foto: facebook.com

Craiova, DOLJ
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Încep plățile către fermieri: 100 euro/hectar și 100 euro/UVM porc și pasăre
Ministerul Agriculturii anunță că fermierii urmează să primească...
 
Metodologia Legii referitoare la diminuarea risipei alimentare, în dezbatere publică
Ministerul Agriculturii a anunțat că normele metodologice ale Legii ...
 
Atenție șoferi! Restricții în trafic pe autostrada A1, de marți până vineri
Centrul Infotrafic anunță că de marți, 7 mai, și până vineri, 1...
 
APIA: Se acordă 2,66 milioane lei pentru crescătorii de animale
Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură anunță acor...
 
Crin Antonescu, despre viitorul președinte al României: Profil conturat de idei credibile
Crin Antonescu susține că nu îl interesează un nume sau o figură ...
 
Ploi, frig și vijelii în perioada următoare
Meteorologii anunță că vremea va fi mai rece decât normalul aceste...
 
MAI propune: Brățări electronice pentru cei în control judiciar și arest la domiciliu
„Modificările au ca obiectiv creșterea gradului de siguranță pub...
 
 
 
 
EDUCATIE
 
Astăzi încep reînscrierile la grădinițe și creșe

» 20 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ECONOMIE
 
Urmează să înceapă programul „Litoralul pentru toți”; prețuri de la 35 de lei pe noapte

» 20 Mai 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Menta, planta care te scapă de păianjenii și furnicile din casă

» 20 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Trei cele mai bune zone ecoturistice pentru cicloturism din țara noastră

» 20 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL SIBIU
 
CJ Sibiu: Se refac dosarele pentru noi locuri de vânzare în Piața Transilvania

» 20 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ALBA
 
Două blocuri din Zlatna vor intra în lucrări de anvelopare

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0