Wonder Destinations 2025, care va avea loc în perioada 13-16 noiembrie la Wonderland Resort din Cluj, este un altfel de Târg de turism, față de cele cu care eram obișnuiți. Va fi un eveniment care se va remarca prin complexitatea sa, pentru că aduce laolaltă agenții de turism, profesioniști din domeniu, oameni de afaceri, influenceri, autorități și, bineînțeles, va permite accesul publicului pasionat de călătorii și vacanțe de vis.
Târgul de turism va avea invitați de top, din rândul tuturor categoriilor menționate mai sus, dar și artiști renumiți, precum Delia, care va susține un concert extraordinar în a doua parte a evenimentului.
„Suntem mândri să găzduim, la Wonderland, cel mai mare târg de turism din România. Prin intermediul său, ne dorim să evidențiem atât potențialul uriaș al industriei noastre, cât și angajamentul nostru ferm pentru dezvoltarea și promovarea turismului românesc. Wonderland Resort atinge standardele necesare pentru a fi considerat unul dintre resorturile de top din lume, datorită facilităților moderne pe care le oferim, serviciilor de înaltă calitate și experiențelor premium pe care oaspeții noștri le găsesc constant aici. Resortul pe care l-am creat nu este doar o destinație în sine, ci și un catalizator pentru inițiative, precum aceasta a târgului din 13-16 noiembrie” a transmis Darius Mârza, proprietar Wonderland Resort, potrivit stiridecluj.ro.
Primele două zile ale evenimentului sunt dedicate celor din domeniul turismului care vor să facă schimb de experiențe, să interacționeze cu profesioniști sau să creeze noi relații de afaceri. În ultimele două zile, pe 15 și 16 noiembrie, persoanele care vor să găsească vacanța ideală vor putea alege din ofertele agențiilor de turism, iar în același timp se vor bucura de momente artistice deosebite, spectacole și concerte live, dar vor putea și să participe la o tombolă cu premii, dintre care se remarcă premiul cel mare: o vacanță exotică.
Pe site-ul oficial al evenimentului veți afla programul complet și veți putea achiziționa biletele de intrare, care vor intra automat în tombola cu premii a târgului.
Te-ar putea interesa: Muzeul Comunismului din Hunedoara poate fi vizitat în noua locație!
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto: https://cluju.ro/cluj-napoca-gazduieste-wonder-destinations/