Iubitorii de mișcare pot participa la ediția cu numărul cinci MTB Cursa Dunării. Pe un traseu de 52 de kilometri pe insula din jurul Dunării vor vedea peisaje de poveste, diguri abrupte, vegetație cât cuprinde și vor avea parte numai de provocări pe tot parcursul evenimentului, în perioada 29-30 septembrie 2018.
Atât cicliștii amatori cât și profesioniștii își vor putea testa limitele pe două roți într-un peisaj unic prin frumusețea lui, în mare parte prin pădure dar și pe digul Dunării. În prima zi a concursului de ciclism ``Cursa Dunării Călărășene`` se va desfășura cursa pe șosea, iar în a doua zi cursa MTB care va avea loc pe un traseu mirific, pe insula cu Plaja Mare, înconjurați de Dunăre.
Va avea loc și un concurs pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani. Fondul de premii va fi de 1.500 de euro (bani plus produse și servicii sportive). La finalul cursei, sportivii vor fi așteptați cu o porție generoasă de pește cu mămăliguță. Evenimentul face parte din proiectul ``Promovarea patrimoniului natural în zona Dunării călărășene prin ecoturism`` și este finanțat prin POP 2007-2013, fiind organizat de Consiliul Județean Călărași. Înscrierile încep astăzi 1 septembrie 2018.
Sursa photo: //www.ziare.com/calarasi/stiri-actualitate/cursa-dunarii-calarasene-o-sarbatoare-pe-doua-roti-cu-adrenalina-peisaje-de-vis-si-premii-de-4-000-de-euro-6329452