Brașovul este unul dintre cele mai frumoase orașe din România și printre cele mai căutate, atât de turiștii români, cât și de cei veniți din toată lumea. Deși majoritatea atracțiilor turistice se pot admira contra cost, există câteva locuri deosebite în care se poate merge gratis, potrivit blog.travelminit.ro. Iată care sunt:
Piața Sfatului
De departe cel mai cunoscut și vizitat obiectiv turistic din zonă. O piață superbă ce datează din Evul Mediu unde negustorii sași și maghiari își vindeau mărfurile. Acum, aici au loc aproape în fiecare weekend evenimente culturale și artistice, concerte, târguri, etc. Piața Saftului găzduiește o serie de clădiri impresionante precum Casa Sfatului, Casa Negustorilor, Casa Mureșenilor, Muzeul Civilizației Urbane Brașov, etc.
Strada Sforii
O alee foarte îngustă cu o legendă deosebită. Această străduță care, în trecut, avea rolul de a oferi acces rapid pompierilor, este locul preferat al îndrăgostiților, din cauza intimității și aspectului medieval. Totodată, este recunoscută ca fiind cea mai îngustă stradă din Europa. Una dintre ieșiri duce în piața Schei unde se pot găsi o mulțime de localuri cu preparate alese.
Aleea După Ziduri, Turnul Alb și Turnul Negru
Aleea datează din perioada secolului XVI și face parte din ansamblul de fortificații ce înconjoară orașul Brașov. Un loc încântător ce oferă o priveliște superbă datorită celor două Turnuri ridicate în secolul al XV-lea, Alb și Negru, ce străjuiesc zidurile aleii.
Tâmpa
Se poate ajunge pe micul munte din fața orașului pe un drum ușurel de două ore sau cu telecabina. Tâmpa oferă o priveliște excepțională asupra Brașovului, deci merită tot efortul să ajungi până aici.
Pietrele lui Solomon
Se regăsesc în partea de sud-vest a cartierului Schei și au un aspect spectaculos. În jurul lor există o legendă care spune că regele Solomon, fugind de urmăritori, ar fi reușit să sară cu calul peste valea dintre cele două stânci. El a supraviețuit, însă cei care erau după el au pierit căzând în prăpastie.
Citește și: Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației are forma hărții României!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://romaniadacia.wordpress.com/2016/10/06/junii-brasovului/pietrele-lui-solomon-muntele-postavaru-brasov-romania-solomons-rocks/://ro.wikipedia.org/wiki/Tâmpa://www.zebrasov.ro/blog/tampa-nu-doar-un-munte-ci-si-un-punct-turistic-incarcat-de-istorie/ http://romaniatourism.com/images/brasov/the-narrowest-street-in- ://oar-bvcvhr.ro/pozitia-oar-artera-rutiera-si-parcare-in-zona-graft/://www.turistderomania.ro/altele/piata-sfatului-din-brasov/