„Best Tourism Villages”, o competiție inițiată de Organizația Mondială a Turismului, are scopul de a recunoaște cele mai deosebite destinații turistice rurale din lume. La acest concurs s-au înscris și șase sate din România.
Este vorba despre Ciocănești (Suceava), Costești (Vâlcea), Eibenthal (Mehedinți), Rășinari, Râu Sadului și Biertan (toate din Sibiu). Dintre acestea, în urma unor verificări pe care le va face Ministerul Turismului, vor fi alese 3 sate care să reprezinte țara noastră la nivel mondial.
„Cele care vor fi desemnate Best Tourism Villages vor deveni membre ale unei rețele care facilitează schimbul de informații, experiențe și de bune practici. Rețeaua include, de asemenea, experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală. Destinațiile rurale incluse în rețea pot fi considerate studii de caz în documentele de politici ale OMT și menționate/promovare în recomandări și la evenimente pentru dezvoltarea rurală și turism. Satele dezvoltate din punct de vedere turistic, dar care nu au întrunit pe deplin criteriile pentru a fi desemnate Best Tourism Villages, vor putea fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării. Menționăm că toate cele șase sate înscrise în concurs, cu scopul promovării acestora, vor fi parte integrată a unei rute cultural turistice, dezvoltată la nivel național de către MAT” au transmis reprezentanții Ministerului Turismului într-un comunicat.
Te-ar putea interesa: La Muzeul Satului va avea loc Târgul de Sânziene, pe 24 iunie!
Ne puteți urmări pe Facebook sau puteți descărca aplicația gratuit și vă anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.romania-insider.com/ten-villages-romania