Vorbim prea puțin de campionii noștri, cei care aduc cinste țării prin eforturile lor de a excela în lucrurile de care sunt pasionați. Ana Bărbosu, gimnasta care a dus mai departe tradiția glorioasă a României la acest sport, a câștigat 4 medalii pentru țara noastră, la Campionatul European de la Leipzig.
După ce au nedreptățit-o la Jocurile Olimpice de anul trecut, Ana Bărbosu nu s-a lăsat intimidată, și-a arătat din nou valoarea și a câștigat la Europene toate cele patru medalii pentru România: Aur la sol, Argint la bârnă, Bronz la individual-compus și paralele.
Nu a fost ușor de asimilat nedreptatea de la Olimpice, dar cu sprijinul celor apropiați, Ana a excelat
„După Jocurile Olimpice nu am fost într-o dispoziție bună, am suferit mult, dar cu ajutorul antrenorilor mei, al familiei și prietenilor, am reușit să trec peste asta. Apoi, la începutul acestui an am avut foarte multe probleme cu piciorul, am stat aproape o lună fără antrenament. După asta, în 10 zile am un examen foarte important și nici nu eram sigură că voi reuși să ajung aici, la Europene, din cauza programului foarte încărcat. A trebuit să recuperez orele de la școală din cauza lipsei de anul trecut, de când cu Jocurile Olimpice… A fost o perioadă foarte dură, dar succesul de astăzi înseamnă enorm pentru mine” a declarat Ana în fața reporterilor străini, prezenți la Leipzig.
Te-ar putea interesa: Jurnalist, despre „deontologii” care critică decizia CCR referitoare la declarațiile de avere: Cu ce tupeu mai vorbiți??
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto:https://as.ro/alte-sporturi/gimnastica/ana-barbosu-bronz-la-individual-compus-la-campionatele-europene-performanta-remarcabila-a-romancei-523636.html