Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, ne anunță, fie și într-un mod indirect, că ne pregătim de o nouă monitorizare pe Justiție. Reding a afirmat că România şi Ungaria se numără printre ţările în care nu se respectă statul de drept, iar pentru astfel de abateri sunt necesare sancţiuni la nivelul Uniunii Europene.
„Dacă, în acest moment, un stat membru restricţionează justiţia, noi nu avem decât o singură sancţiune, şi anume 'opţiunea nucleară': putem priva ţara respectivă de dreptul la vot", a declarat Viviane Reding intr-un interviu acordat publicatiei germane Die Zeit.
Comisarul european pentru Justiţie spune că sunt necesare sancţiuni mai diversificate la nivelul uniunii Europene pentru astfel de abateri.
Sursa foto: wikipedia.org