Viktor Orban, premierul Ungariei, a susținut un discurs, vineri, în care a citat o afirmație a lui George Simion din timpul dezbaterii pe care a avut-o cu Nicușor Dan joi seară. Simion a afirmat că este timpul pentru o Europă a națiunilor, creștină, iar Orban, fiind de acord, a spus că Ungaria și România împart „un destin istoric”, iar în lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să contăm unii pe alții.
„În timpul dezbaterii prezidențiale din România, Ungaria a fost menționată în legătură cu creștinismul. Unul dintre candidați, domnul Simion, a spus următoarele: `Acum este timpul pentru o Europă a națiunilor, o Europă creștină în care vom lupta pentru dreptul nostru de a fi cetățeni europeni`.
Acest lucru nu a fost spus în Ungaria, ci în România, și noi suntem total de acord. Noi împărțim un destin istoric cu poporul român. Nu interferăm cu alegerile prezidențiale, dar de aici, din acest loc simbolic din inima bazinului carpatic, transmitem următorul mesaj: asigurăm poporul român și viitorul său președinte că Ungaria este dedicată cooperării și unității. De aceea, noi nu susținem nicio izolare politică față de România și liderii săi. Românii și maghiarii sunt cetățeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene și vor rămâne așa. În lupta pentru creștinism și suveranitate, trebuie să contăm unii pe alții” a transmis premierul Ungariei, Viktor Orban, potrivit gandul.ro.
Te-ar putea interesa: AmCham România, despre situația economică actuală: Țara se confruntă cu crize suprapuse de câțiva ani!
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto: https://www.fanatik.ro/viktor-orban-l-a-citat-pe-george-simion-mesaj-transmis-romanilor-pot-conta-pe-unguri-in-lupta-lor-pentru-crestinatate-si-suveranitate-21137397