Liberalul Radu Carp este de părere că șefii Direcției de Sănătate Publică ar trebui demiși de urgență din cauză că au propus închiderea școlilor. Într-o postare pe rețeaua de socializare, Carp avertizează că echilibrul psihic al elevilor este în pericol dacă stau prea mult acasă, doar cu părinții.
„Propun demiterea DSP cât mai urgent! Ce propunere este asta, cum să se închidă școlile? Dimpotrivă, trebuie deschise after-school, semi-internate și orice alte modalități prin care elevii să își petreacă timpul la școală, în comunitate. Orele online și în general statul prea mult cu părinții atentează la echilibrul psihic al elevilor. Chiar și în spital este mai bine decât în online, oricum copiii nu fac forme grave.
De ce trebuie asigurați 4 metri de persoană în magazine? Banii mei, pe care i-am câștigat muncind, vreau să îi cheltui în orice magazin, la orice oră, de ce se atentează la libertatea consumatorului? De fapt, cine le-a permis acestor așa-ziși experți să se pronunțe? Jos restricțiile, jos dictatura medicală! P.S: acesta este modul de gândire majoritar. Nu te poți opune curentului...” a scris liberalul Radu Carp pe Facebook.
Citește și: Vacanța de primăvară va fi prelungită până pe 4 mai!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://evz.ro/radu-carp-institutul-diplomatic-roman-1016089.html