Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că începând din primăvara anului viitor, tinerii din România vor beneficia gratuit de Cardul european pentru tineret. Documentele pentru semnarea parteneriatului cu Asociația Cardului European pentru tineret, înființată în 38 de țări, sunt aproape gata și vor ajunge pe masa Guvernului în curând, a precizat Firea.
„Orice tânăr din România va putea avea un astfel de card care să-i ofere beneficii și reduceri la cumpărături, teatru și film, transport în comun sau muzee, așa cum au peste 6 milioane de tineri europeni. Colaborăm cu Asociația pentru Mobilitate Europeană, organizația națională membră a Asociației Cardului European pentru Tineret. Foarte important: cardul va fi gratuit!” a scris Firea pe rețeaua de socializare.
Te-ar putea interesa: Premierul Ungariei susține intrarea României în Schengen!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.realitatea.net/stiri/politica/firea-cardul-european-pentru-tineret-disponibil-din-primavara-si-pentru-tinerii-din-romania_63a0198401e78722fd2cb0d2