Joi, Pentagonul a anunțat că, potrivit Tratatului privind Cerul Deschis, va efectua un zbor de observare deasupra Rusiei pentru a evalua stadiul și activitățile forțelor armate rusești. Tratatul a fost semnat la Helsinki în 1992 dar a intrat în vigoare în 2002 și le permite celor 34 de țări din Conferința de Securitate și Cooperare în Europa să-și survoleze teritoriul una alteia cu scopul de a obersva activitățile militare și măsurile de control al armanentului.
„Acesta este primul zbor Cer Deschis pe care SUA îl efectuează deasupra Rusiei din noiembrie 2017, după impasul care a împiedicat zborurile obișnuite pentru toate părțile pe parcursul anului 2018. În octombrie 2018, părțile semnatare ale tratatului au ajuns la un consens cu privire la aprobarea zborurilor alocate părților pentru întregul an 2019, iar mai mulți semnatari, inclusiv Statele Unite, au început să efectueze aceste survoluri” a transmis locotenent-colonelul Jamie Davies, purtător de cuvânt la Pentagon.
Vestea vine în contextul în care Departamentul Apărării din SUA efectua, la începutul lunii decembrie, un zbor de observare „extraordinar” deasupra Ucrainei, pentru a reafirma sprijinul SUA față de această țară după incidentul naval din Marea Neagră, aproape de strâmtoarea Kerci. Atunci, navele de patrulare rusești au deschis focul împotriva a 3 vase ucrainene și ulterior le-au sechestrat cu tot cu echipajele de la bord.
Sursa foto: ://www.g4media.ro/senatul-sua-interzice-vanzarea-de-avioane-de-lupta-f-35-in-turcia-liderii-de-la-ankara-reactioneaza-dur.html