N-avem proiecte pentru autostrăzi, la cele deja existente ne lovim de întârzieri peste întârzieri, însă avem taxe. Deși la autostrada Zăpezii, care va lega Capitala de Brașov n-avem un termen sigur de finalizare a lucrărilor, autoritățile au fixat deja o taxă, ce va intra în vigoare de la sfârșitul anului 2016. Aici, șoferii vor fi obligați să plătească dacă vor să circule pe tronsonul Comarnic-Brașov.
Autoritățile au decis să construiască autostrăzi în concesiune, adică pe banii constructorului, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să-și recupereze investiția, astfel că pe o perioadă de 30 de ani o va avea în întreținere, scrie Capital.ro. Experții de la Jaspers au definitivat încă de anul trecut studiul privind valoarea taxei în România, iar propunerile lor era de aproximativ 5 euro/100 kilometri pentru autoturisme, potrivit unor surse din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Se pare că în urma mai multor discuții a fost acceptată o taxă de aproximativ 3 euro/100 km, pentru primele autostrăzi în concesiune. Este vorba de tronsoanele Comarnic-Brașov, Centura de sud a Capitalei – iar taxa va fi percepută și pe A1 și A2, și Craiova-Pitești.