Autoritățile din România sunt somate de către medici să intensifice măsurile de prevenire a difteriei, dar mai ales să se pregătească pentru combaterea acestei maladii. Specialiștii consideră că țara noastră are nevoie de un program național de vaccinare împotriva difteriei.
România are nevoie de implementarea unui program național pentru vaccinarea adulților cu risc crescut de îmbolnăvire, atrage atenție Societatea Națională de Medicina Familiei. Doctorii explică faptul că, împotriva difteriei, ultimul vaccin din Programul Național de Imunizare se face la 14 ani, dar perioada de protecție împotriva bolii este în medie de 10 ani. Astfel, orice adult trecut de 24 de ani este expus riscului.
O altă problemă o reprezintă reticența părinților la vaccinare, prin urmare mulți nu au respectat Programul Național de Imunizare, numeroși copii și tineri fiind astăzi fără protecție împotriva acestei boli. Valeria Herdea, președintele Asociației Române pentru Educație Pediatrică, a vorbit despre difterie:
„Difteria reprezintă o boală infecțioasă gravă, care este cauzată de Corynebacterium diphtheriae. Se poate transmite pe calea aerului, prin contact cu plagă, prin contact cu obiectele pe care a strănutat sau a tușit pacientul. Incubația durează între 2-5 zile, maxim 10 zile. Forma de boală se prezintă ca o angină – apare puroi în gât, care împiedică pacientul să respire. Este considerată a fi o urgență majoră, iar tratamentul se face atât cu antibiotic, sub supraveghere în spital, cât și cu seroterapie”.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: suntfericita.manager.ro