Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
CONSILIERI JUDETENI
Adaugat: 26 Iunie 2013    Actualizat: 27 August 2013

NICUŞOR NU ARE BANI PENTRU 20 DE COPII. ARE PENTRU ZELCĂ

 

         20 de copii suferă la etajul 8 al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Copiii nimănui, nebăgaţi în seamă, nemângâiaţi, nedoriţi. Abandonaţi în cea mai mare unitate sanitară din judeţ imediat după naştere, polispitalizaţi, suferinzi, nu atât trupeşte, cât din cauza lipsei de afecţiune şi de dragoste maternă, prichindeilor nu li se dă nicio şansă. Viitorul este incert şi sumbru.

         ZIUA de Constanţa v-a povestit despre copiii nimănui şi despre grupul de mămici constănţene care şi-au dorit să îi ajute. Însă povestea nu a avut, până la urmă, happy end.

         Poate nici nu contează acum ajutorul pe care cetăţeni ai acestui oraş au vrut să îl ofere unor suflete singure pe lume. Contează ce au făcut pentru cei 20 de copii de la etajul 8 al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă cei aleşi pentru a face ceva. Unitatea sanitară este condusă de Dănuţ Căpăţînă şi se află în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, al cărui preşedinte este Nicuşor Daniel Constantinescu. În iunie 2012, între cei 638.508 locuitori cu drept de vot din judeţul Constanţa, 213.493, deci 60,37%, au pus ştampila pe Constantinescu. Este adevărat, s-au prezentat la vot 373.736 de locuitori ai judeţului şi au fost 353.639 voturi valabil exprimate. Totuşi, să nu uităm: 60,37% dintre cei care au ales să voteze au pus ştampila în dreptul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene PSD Constanţa, candidat USL şi partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre.

         Aşadar, locuitorii judeţului Constanţa şi-au arătat încrederea în Nicuşor Daniel Constantinescu. Dar el ce face pentru ei? Sau contează numai cei cu drept de vot ori copiii ai căror părinţi pot merge la urne?! Copiii fără mame sau taţi, fără trecut şi cu un viitor incert nu se numără în ziua de alegeri, nu?!

         Nicuşor Constantinescu gestionează banii judeţului

         El dă şi bani spitalului. Vă vom prezenta exemple referitoare la modul în care Consiliul Judeţean Constanţa, din bani publici, banii locuitorilor acestui judeţ, finanţează nevoile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Cazuri binecunoscute care merită readuse în atenţie.

         Consiliul Judeţean a decis în şedinţa din 25 octombrie a.c. să cazeze 20 de medici şi cinci angajaţi proprii în locuinţe de serviciu. Proiectul de hotărâre supus votului consilierilor judeţeni arată că cele 25 de persoane vor fi cazate în vile situate pe bulevardul Mamaia, numerele 534, 538 şi 542.

         Nu este uşor să-ţi dai seama că imobilele sunt în zona de nord a staţiunii Mamaia. Ni s-a confirmat că este vorba despre blocurile Stop SRL, administrate de Costică Zelcă. Cu alte cuvinte, cartierul Mamaia Summerland. „Da, Consiliul Judeţean a achiziţionat prin licitaţie 25 de apartamente la noi, cu două şi trei camere. Dar s-a făcut licitaţie. Apartamentele erau complet utilate, s-au cazat medicii în ele. Banii se dau în rate, pe cinci ani. Apartamentele au fost închiriate Consiliului Judeţean înainte. Un apartament de două camere are cam 70 mp, iar cel cu trei cam 120 mp", ne-a spus Zelcă în ziua şedinţei de Consiliu Judeţean. Acesta a mai spus că preţul pentru un metru pătrat este de 860 de euro. Destul de mult pentru o instituţie bugetară. Dar ce, nu merită medicii noştri?! Preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Daniel Constantinescu, a declarat, în aceeaşi zi, că a vrut să le ofere cadrelor medicale condiţii bune de trai: „Bineînţeles că a avut loc o licitaţie. Anul trecut. Cu atât s-a cumpărat, nu am plătit toţi banii, plătim în cinci ani. Ca să aduci doctori din Bucureşti, din Timişoara sau din Germania, trebuie să le oferi nişte condiţii bune, să vadă malul mării, să vadă Marea Neagră, să vadă plaja, nu poţi să îi bagi în Inel II, să-i bag acolo, că nu ar fi vrut să vină. De aceea i-am dus acolo. Nu am făcut încă numărul de 25 de medici. Pentru medici le-am luat". Dar copiilor părăsiţi de la etajul 8 ce le oferiţi? Cât costă renovarea unor saloane de spital faţă de apartamentele cumpărate de la Zelcă?

         Ne plac retrocedările

         Achiziţionarea de apartamente a fost aprobată de consilierii judeţeni prin Hotărârea 373 din noiembrie 2011. Chiar dacă atât Constantinescu, cât şi Zelcă susţin că s-a organizat licitaţie pentru acest contract, probabil că el nu a fost publicat în SEAP, din moment ce nu poate fi găsit. Să presupunem că a fost o eroare... umană. Şi să admitem că nici preţul nu ar fi foarte mare. Însă trebuie să privim situaţia per ansamblu şi să ne întoarcem în timp. Prin notificarea nr. 105830, depusă pe 7 august 2001 la Primăria Constanţa de către o societate de avocatură, în numele Ştefaniei Gardef-Dragne, Eleonorei-Lavinia Gardef, Corneliei Gardef şi al lui Adrian Sorin Mugur Cănănău, se solicită restituirea în natură a unui teren de 100.000 mp, situat în Parcul Tăbăcărie. Potrivit rechizitoriului DNA, cererea nu a primit niciun răspuns până în 2003, când, în septembrie, edilul Radu Mazăre, prin dispoziţia de primar 2444, a acceptat atribuirea de măsuri compensatorii pentru doar 10.000 mp. Cu „doar" 90.000 mp mai puţin decât obiectul revendicării. Articolul 1 al dispoziţiei de primar spune că se „respinge cererea de restituire în natură a imobilului situat în Parcul Tăbăcărie (...), formulată prin notificarea 1886/6.08.2001, parţial, deoarece o parte din teren aparţine domeniului public. Art. 2 - se stabileşte că valoarea echivalentă şi parţială a imobilului imposibil de restituit şi cuvenită notificatorilor este în sumă de 94.020.134.941 de lei, reprezentând echivalentul a 2.782.237 USD (1USD = 33.793 lei), în limita căreia se vor acorda măsuri reparatorii. Moştenitorii de drept ai lui Stoian Gardef au primit, cu titlu de compensaţie, 19 terenuri, însumând 39.481 mp, în intravilanul Constanţei. Însă chiar înainte de a se pune în practică măsurile reparatorii (noiembrie 2003), beneficiarii de drept ai retrocedării au cesionat drepturile litigioase, prin contractul 3337/17.09.2003, firmei Holland Development Group SA din Bucureşti. Au primit în schimbul „tranzacţiei" două miliarde de lei. Au pierdut astfel toate drepturile care decurgeau din notificarea restituirii terenului. La rândul său, societatea comercială bucureşteană a cesionat o parte dintre drepturi lui Daniel Ene (contract 1069/13.09.2003). Iar drepturile litigioase practic nu existau, zice rechizitoriul. La fix două luni din ziua în care Ene se înţelegea cu Holland, primarul Radu Mazăre semna o nouă dispoziţie, cu numărul 3135, care decide ca Daniel Ene să primească, în compensare pentru dreptul cesionat de SC Holland Development Group SA, 18 terenuri în Constanţa şi Mamaia. Dar ce drepturi avea Daniel Ene, din moment ce contractul pe care îl încheiase cu Holland era nul de drept, nefiind vorba despre niciun litigiu?! Întreaga poveste a notificărilor şi dispoziţiilor s-a continuat prin dispoziţia 2992/29.10.2003, prin care SC Holland Development Group SA a primit 28.635,11 mp, în valoare de 1.995.288,15 USD, în Parcul Tăbăcărie, şi încă 23.820,6 mp, în compensare. Pe acest teren a fost plănuit City Park Mall. Suprafaţa a fost întregită de alte două terenuri, de 12.888 mp, respectiv 9.861 mp, concesionate de Holland de la Primărie, în baza contractului 40746/20.03.2002. Cea mai fericită lună pentru Holland Development Group a fost, probabil, decembrie 2003, când, printr-o altă dispoziţie, cea cu numărul 3332, Radu Mazăre a recunoscut din nou dreptul SC Holland Development Group SA asupra celor 100.000 mp şi i-a dat în compensare 133.694 mp de teren. Expertiza DNA-ului spune că evaluarea s-a făcut într-un mod cu totul nejustificat, pământul fiind cotat cu trei preţuri pentru un metru pătrat: 20 USD, 63 USD şi 90 USD. Anchetatorii au calculat la un preţ de 90 USD pentru un metru pătrat şi a reieşit un prejudiciu adus patrimoniului municipiului Constanţa de 1.185.250 de dolari.

         Cine-i Zelcă

         Pe unul dintre terenurile obţinute în baza dispoziţiei primarului Radu Mazăre nr. 3332 din decembrie 2003 s-au ridicat vilele ce arată a blocuri ale Stop-ului lui Costică Zelcă. Firma lui Zelcă a cumpărat terenul de la Holland Development Group în 2007, prin contractul de vânzare-cumpărare 9185. SC Stop SRL are sediul pe strada Dezrobirii nr. 92 şi cu obiect principal de activitate „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule" îi are ca acţionari, cu 50%, pe Costică şi Silvia Zelcă. Restul afacerii aparţine firmei Millenium Global Trade Development SA, în spatele căreia se află Sorina Hortolomei Moscu. Sorina-Gina Hortolomei Moscu administrează vânzătorul, Holland Development Group, societate care apare în dosarul retrocedărilor. În patrimoniul business-ului lui Zelcă se află două dintre hotelurile vestite ale oraşului, Oxford şi Malibu. Cel din urmă găzduieşte şedinţele de Consiliu Local, sub „bagheta" primarului Radu Mazăre. Nu trebuie să uităm legătura lui Nicuşor Constantinescu cu dosarul retrocedărilor. Alături de Radu Mazăre şi de restul membrilor comisiei de aplicare a Legii 10/2011, preşedintele Consiliului Judeţean este inculpat pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni". Cireaşa de pe tort este faptul că şi unul dintre medicii aduşi din Bucureşti, cu care Nicuşor Constantinescu se laudă, este inculpat în dosarul procurorilor DNA. Este vorba despre noul şef al Secţiei de Ortopedie, Alexandru Octavian Şerban, menţionat la capitolul „interpuşi cumpărători de terenuri", alături de Paraschiva Barbu şi de Basarab Popa, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

         Deci se poate! Sunt bani, treaba e bună! Pentru copii, nu?! Pentru renovarea unui salon în care trăiesc 20 de suflete abandonate, nu?!

         Dănuţ Căpăţînă, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, spunea săptămâna trecută că, pentru ca voluntarii să poată intra la copii, este nevoie de un cadru legal: „Sunt copii abandonaţi, au şi aşa un regim aparte. Am vorbit cu doamnele, le-am sugerat să-şi facă o asociaţie, să facem totul în cadru organizat. Noi îi ţinem pe aceşti copii pentru că nu putem să îi dăm în stradă şi apreciem orice ajutor". Înţelegem că se pregăteşte să semneze contractul de voluntariat.

         Am încercat să aflăm şi părerea lui Nicuşor Constantinecsu, preşedintele CJC. I-am scris într-un SMS: „Ca părinte, vi se par normale condiţiile în care trăiesc aceşti copii? Ca preşedinte al CJC - dat fiind faptul că judeţul Constanţa este printre primele locuri la abandon, de ce nu a fost renovat salonul în care stau copiii?". Răspunsul aşteptat nu a venit. Dacă totuşi Nicuşor Daniel Constantinescu ne va răspunde, îi vom publica declaraţia. Aceleaşi întrebări le-a primit din partea noastră şi primarul Radu Mazăre. Nici primarul Constanţei nu a răspuns.

         Trebuie să ştiţi că ne aşteptăm la ameninţări pentru continuarea subiectului copiilor nimănui de la etajul 8 al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Şi mai trebuie ştiut că nu ne temem şi, mai ales, că vom continua, până ce autorităţile responsabile îşi vor întoarce faţa (bunăvoinţa şi banii) către aceşti micuţi. Şi nu, ei nu reprezintă ratarea viitorului nostru.

 

Sursa foto: facebook.com

CONSTANTA
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Circulație închisă, timp de 2 zile, pe Valea Prahovei
Marți și miercuri, 19 și 20 martie, se închide circulația pe DN1 ...
 
1 din 10 români suferă de boală cronică de rinichi fără să știe. Se pot face analize gratuite pentru depistarea precoce
Medicii avertizează că 1 din 10 români suferă de boală cronică d...
 
Premii în bani pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiade, oferite de Primăria Galați
Mai bine de 110 elevi din Galați vor primi bani pentru rezultatele bu...
 
Eurodeputat: Solicităm aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen
Gheorghe Falcă cere Consiliului European să decidă rapid asupra ade...
 
ANAF avertizează: Se trimit mesaje false și se cer informații despre facturile din sistemul e-Factura
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția asupra u...
 
Lili Sandu a vorbit despre relația cu Bogdan Stelea: Eram un copil care i-a dăruit inima...
Lili Sandu a făcut mărturisiri în premieră despre relația cu fost...
 
Borrell: Următoarele luni vor fi decisive pentru războiul din Ucraina
Șeful diplomației europene crede că următoarele luni vor fi decisi...
 
 
 
 
DECONCENTRATE
 
ANAF avertizează: Se trimit mesaje false și se cer informații despre facturile din sistemul e-Factura

» 21 Martie 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
Eurodeputat: Solicităm aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen

» 20 Martie 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Curiozități și superstiții despre magnolii - florile feminității

» 21 Martie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
În mai se inaugurează Muzeul Ivan Patzaichin și un traseu verde numit „Delta lui Ivan”

» 21 Martie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL SALAJ
 
Primăria Municipiului Zalău face demersuri pentru fluidizarea traficului la ieșirea din oraș

» 21 Martie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL IASI
 
CJ Iași, pași mari spre rezolvarea transportului elevilor

» 20 Martie 2024 | Comentarii 0