Protecția Consumatorilor a fost în control la operatorii economici de pe faleza din Eforie Nord, de această dată, iar în urma neregulilor depistate s-au aplicat amenzi de 60.000 de lei, numai pentru 12 locații. Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, a avertizat că se vor sesiza organele abilitate pentru verificarea abaterilor cu caracter penal.
„Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India. Fac această nouă avertizare publică plecând de la ideea că aceste structuri au crescut sub ochii autorităților. Între noi, cei care verificăm existența tuturor avizelor și autorizațiilor, și cei care contestă aceste demersuri, cred că Protecția Consumatorilor are dreptate.
Ne întreabă marea majoritate a operatorilor economici de ce ne-am trezit în mijlocul sezonului și de ce după atâția ani. Când noi îi căutăm pentru consiliere, în primăvară, nu este deschis niciunul. Invocarea necunoașterii legii nu te exonerează de răspundere. Să construiești ilegal într-o zonă protejată este o faptă penală sadea. Vom verifica cu fermitate existența tuturor documentelor ce atestă legalitatea funcționării. Vom face și sesizări către organele abilitate să verifice eventualele abateri cu caracter penal” a transmis Constantinescu, potrivit news.ro.
Te-ar putea interesa: Fără cuvinte! „Așa arată manipularea!”
Urmărește-ne pe Facebook, pentru noutăți din mai multe domenii!
Sursa foto: https://www.constantatv.ro/2025/06/23/controale-ale-protectiei-consumatorilor-in-eforie-nord/