Prezența fizică la școală cu respectarea măsurilor sanitare, școala făcută integral online, alternarea școlii online cu prezența fizică, sunt cele trei scenarii ale Ministerului Educației pentru începerea anului școlar 2020-2021, a transmis Monica Anisie, ministrul Educației. Se va decide asupra unei variante în urma unor consultări cu Ministerul Sănătății, deoarece prioritară este siguranța sanitară a elevilor, a precizat Anisie.
„Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic, însă cu respectarea strictă a unor măsuri. Există un alt scenariu, hibrid, când unii vor fi în sala de clasă și ceilalți de acasă, urmând să facă o rotație în săptămânile următoare și în ultimul scenariu am prevăzut situația în care să învățăm online, dar numai în cazul în care situația epidemiologică o va impune” a spus Anisie la Digi24.
Potrivit oficialului, a fost deja elaborat un ghid cu măsurile care trebuie respectate la orele de curs și că se va lua o decizie în cel mai scurt timp cu privire la variantele de începere a noului an școlar. După spusele ministrului Anisie, există puține șanse ca școala să înceapă în regim normal la toamnă.
Citește și: Cercetători britanici: Această infecție nu va dispărea!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://www.capital.ro/ministrul-anisie-linisteste-profesorii-nu-este-nevoie-de-dovezi-pentru-orele-online-de-la-ce-a-pornit-nemultumirea-cadrelor-didactice.html