Mike Pompeo, secretarul american de Stat, a anunțat că SUA vor folosi toate instrumentele politice și economice de care dispun pentru a-l trage la răspundere pe Nicolas Maduro, având în vedere criza economică și socială din Venezuela, informează Reuters. De asemenea, Pompeo a precizat că se vor lua măsuri pentru ca Rusia și Cuba să înțeleagă că vor plăti un preț pentru sprijinul pe care îl oferă lui Maduro.
„Statele Unite vor continua să utilizeze toate mijloacele economice și politice pe care le au la dispoziție pentru a ajuta poporul Venezuelei. (…) Prin intermediul sancțiunilor, revocărilor de vize și altor mijloace, ne luăm angajamentul de a trage la răspundere regimul și pe cei care îl susțin pentru corupție și reprimarea democrației” a declarat Pompeo după o vizită la un centru de refugiați aflat la Cucuta.
Secretarul de Stat american a lansat un avertisment și la adresa Cubei și Rusiei. „Cubanezii trebuie să înțeleagă că vor exista costuri asociate cu sprijinul pe care continuă să i-l acorde lui Nicolas Maduro. Vom avea aceeași discuție și cu Rusia” a subliniat acesta.
Statele Unite îl sprijină pe Juan Guaido, președinte interimar autoproclamat, și cere și altor țări să își arate susținerea față de acesta. De cealată parte, Administrația Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea președintelui Maduro, după ce, pe fondul speculațiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că Donald Trump, președintele SUA, menține „toate opțiunile”. Maduro este sprijinit și de China, Turcia, Cuba și Siria.
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.google.com/search?q=maduro&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjnrNv5uNHhAhXxoosKHasRCzUQ_AUIDigB&biw=1920&bih=937#imgrc=X6CxnrIr1eOI9M: