Două luni de stat numai în casă, pe perioada stării de urgență, pot afecta pe oricine, dar probabil un pic mai mult pe vedetele din showbiz-ul românesc. Gabriela Cristea aproape că a făcut un atac de panică în momentul în care s-a urcat la volanul mașinii ca să meargă la magazinul din apropierea locuinței, asta după ce a stat în izolare aproape 8 săptămâni. Îndrăgita prezentatoare TV a povestit și cum a reacționat când a fost instalată starea de urgență.
„Din momentul în care s-a anunțat stare de urgență și până acum vreo săptămână doar Tavi a mers la cumpărături. Am avut și noi tot felul de chestii pe care le-am resimțit, care cel mai ciudat mi s-a părut ieri, când am fost eu la cumpărături. Când m-am urcat în mașină după foarte mult timp să conduc, am început să am amețeli. Am avut o stare de amețeală de nu-mi dădeam seama.
Poate am fost deshidratată, am băut o jumătate de litru de apă așa, pe nerăsuflate, să fiu sigură că nu sunt deshidratată. Îmi era și frică... noi având un hypermarket foarte mare la o distanță de 300-400 de metri. Practic, mă pot duce și pe jos, doar că n-am cum să car de acolo. Mă gândeam: Doamne, o să ajung cu mașina... adică am avut așa, o stare de... Nu m-a ținut prea mult și mi-am revenit. Nu mai sunt atât de `paranoia`, când s-a anunțat starea de urgență aveam covoraș cu clor la intrare, un întreg circuit” a povestit Gabriela Cristea.
Citește și: Polițiștii au sancționat o mămică pentru că fiica sa de 2 ani și 7 luni făcea zgomot în locuință!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://www.click.ro/vedete/romanesti/barbatii-din-viata-gabrielei-cristea ://www.libertatea.ro/entertainment/gabriela-cristea-a-avut-probleme-atunci-cand-a-iesit-din-casa-2995779