Devine, din păcate, o modă ca procurorii din România să intre peste oamenii nevinovați cu dube și mascați, sau jandarmi cum este cazul mamei Luizei Melencu. Dacă tot nu au fost în stare să-l oprească la timp pe criminalul din Caracal și să eradicheze criminalitatea organizată, procurorii DIICOT au ținut neapărat să arate că pot face ceva, din nefericire, față de cine nu trebuie, față de victimele criminalilor care le-au scăpat printre degete.
Vineri, 27 septembrie 2019, DIICOT a speriat până la leșin și la gesturi extreme familia Melencu trimițând mai mulți jandarmi, în frunte cu un colonel chiar, să o ia cu forța pe Monica Melencu, mama Luizei (fata răpită și probabil ucisă de Gheorghe Dincă), potrivit Lumea Justiției. În afară de trauma prin care trec Monica Melencu și Stelian Iordache (bunicul Luizei), cauzată de dispariția tinerei, oamenii au mai fost intimidați și speriați timp de mai bine de două ore de autoritățile care voiau cu orice preț să o `ridice` pe mama îndurerată. Totul din cauză că Monica Melencu trebuie să dea noi probe biologice, iar analiza să fie efectuată de FBI, căruia DIICOT i-a cerut ajutorul.
„Am spus că nu vin. Am primit acea citație, trebuia să primim un ordin judecătoresc, nu am primit. Domnul avocat nu a primit nimic, deci nu are rost să vin și nu dau acest ADN. Nu cred că mă obligă cineva, l-am dat odată, eu nu mai am încredere. Se fac atâtea măgării! Ce pot să-mi facă? Să mă ia, să-mi caște gura să recolteze? Îmi dă amendă, plătesc amenda. De unde știu eu că nu îmi ia ADN din gură și îl plantează peste ceva și spun peste o lună de zile că acela este ADN-ul Luizei, care corespunde cu al meu? Eu trebuie să mă consult cu domnul avocat. Atâta timp cât dânsul nu a obținut nimic la mână, o hotărâre judecătorească, vă dați seama că nu am cum să ajung. Dacă obținea, ne prezentam. M-au citat ca martoră și eu sunt parte vătămată” a spus mama Luizei.
Când a văzut armata de jandarmi care vine să o ia cu forța, mama Luizei, Monica Melencu, a leșinat și a căzut la pământ. Femeia, parte vătămată, a fost terorizată psihic de acțiunea procurorilor DIICOT până în momentul în care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Văzând abuzul la care este supusă Monica Melencu, Stelian Iordache (bunicul Luizei) și-a turnat pur și simplu benzină în cap, în încercarea de a-și da foc, mai spune sursa citată.
Nu doar familia Melencu, parte vătămată în acest caz a fost terorizată de acțiunea Parchetului lui Felix Bănilă, procuror șef DIICOT, ci și avocatul care le apără pe rudele Luizei, Tonel Pop. Se pare că procurorii l-au amenințat cu dosar penal pentru obstrucționarea justiției dacă nu reușește să o convingă pe Monica Melencu să mai dea încă o probă ADN.
„Aproape toți procurorii de caz au fost de față și mi-au prezentat o hotărâre judecătorească privitor la recoltarea de noi probe biologice privind-o pe doamna Melencu. Nu mi-au pus la dispoziție nicio altă ordonanță sau cerere care a stat la baza acestei hotărâri, a fost luată fără citirea părților, fără citirea noastră. Au ținut (n.r. procurorii) foarte mult să-mi pună în vedere tot felul de dispoziții penale - în sensul că îmi vor face un dosar penal - dacă nu explic sau nu spun sau nu mă raliez poziției dânșilor, în sensul în care să o conving pe doamna Melencu să se prezinte și să ia probe biologice. Atunci îmi vor face un dosar penal, explicându-mi care sunt prevederile penale privind obstrucționarea justiției” a declarat avocatul Tonel Pop.
Oare atât de departe să se ajungă din cauza incompetenței? Un astfel de comportament al procurorilor din România față de partea vătămată este inacceptabil. Pe cine ajută o astfel de intervenție? Până când procurorii și polițiștii vor face demonstrații de forță în loc să apere cetățeanul? Unde ajungem cu astfel de oameni ai legii?
„O fată este violată. Polițistul îi spune să nu depună plângere că ea trebuie să plătească bani pentru proces. Un olandez vânează copii de 4 ani în România. Deși olandezul e filmat demult, poliția nu face nimic. În al 4-lea an, același olandez pedofil violează și omoară o fetiță. Deși îl au iar filmat și poziționat la fața locului, Poliția și procuratura îl lasă să plece din țară. Apoi se felicită între ei. Olandezul a stat cazat în București fix lângă șeful Poliției Române.
Un nenorocit din Caracal răpește, arde și omoară fetițe for a living. E prietenul polițiștilor. Împreună cu procurorii stau la poarta lui până-și desăvârșește nenorocirile. Majoritatea parchetelor din țară au dat zeci de mii de clasări sau renunțări la urmărire penală pe agresiuni sexuale, violuri, proxenetism, pornografie infantilă, pedofilie.
Îmi spuneți și mie de ce avem Poliție și Procuratură în România, de ce îi plătim cu salarii și privilegii babane? Cu ce ajută, la modul efectiv, cetățeanul român simplu, aflat în nevoie, agresat prin infracțiuni, instituția polițistului din România cu cea a procurorului? Că eu nu mai înțeleg care este sensul existenței acestor două instituții care sunt plătite să apere cetățeanul și să vegheze la respectarea și aplicarea legii în această țară” a scris jurnalista Sorina Matei pe contul de Facebook.
Sursa foto: ://ziarero.antena3.ro/article/view/id/279013