Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre situația elevului din Bihor, care a primit nota 2,80 la Evaluarea Națională, iar după contestație a primit nota 8,70. Potrivit ministrului, aceasta a fost o greșeală de transcriere, dar mai grave de atât sunt greșelile de corectare.
Pentru ca astfel de situații să nu mai existe, Cîmpeanu a precizat că evaluarea digitală trebuie implementată la nivel național cât mai repede.
„Aceste lucruri au putut să fie corctate, dar pentru a nu mai apărea astfel de situații este nevoie de generalizarea evaluării digitalizate. Sigur că în momentul în care te pui în postura elevului care știe că a făcut de 8,70 și își vede rezultatul de 2,80, este dramatic. De aceea suntem datori să facem tot ce este posibil să evităm astfel de situații” a declarat ministrul Educației, potrivit Digi24.
În ceea ce privește profesorul care a greșit transcrierea notei, ministrul Cîmpeanu crede că „mai grave” sunt „erorile în evaluare sau cel puțin la fel de grave. Și mai grave sunt erorile în evaluare atunci când vorbim de subiecte tip grilă. Acolo este inadmisibilă orice diferență. Cei care au demonstrat anul trecut că au greșit în acest fel nu au mai făcut parte din lista evaluatorilor din acest an. Până la sancțiuni trebuie să formăm profesorii evaluatori și mă bucur să constat că există o dorință foarte mare din partea cadrelor didactice pentru a se înscrie la cursurile pentru formare evaluatori”.
Te-ar putea interesa: Biden: Șoferii trebuie să plătească prețuri mari la combustibili până când Ucraina învinge Rusia!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto:https://www.romaniatv.net/subiecte-romana-simulare-bac-2022-se-anunta-note-mici_6362118.html