Ghiseul.ro este o platformă special creată pentru a-i scăpa pe cetățeni de drumuri și de statul la coadă pentru a-și plăti taxele, impozitele și amenzile. Astfel, în contextul modificărilor aduse de Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, este necesar ca utilizatorii platformei să fie informați în privința faptului că termenul de plată la jumătate a amenzii a fost stabilit la 15 zile.
În plus, prin intermediul platformei Ghiseul.ro, amenzile se pot plăti fără a fi necesară o autentificare specială prin crearea unui cont nou de utilizator. Până acum au fost plătite online mai bine de 117.000 de amenzi, în valoare totală de 29.500.000 lei. Iată avantajele utilizării platformei:
efectuare a plății online a amenzii fără utilizator și parolă,
posibilitate a încărcării în sistem a unei copii a procesului verbal,
ușurință în utilizarea sistemului, acesta fiind deschis și accesibil de pe toate platformele de browsing și de pe toate sistemele de operare, precum și de pe dispozitivele mobile,
siguranța tranzacțiilor este garantată, în orice moment se poate verifica statusul operațiunilor,
disponibilitate 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână,
interconectare cu autoritățile publice locale înregistrate în sistem,
crearea unui istoric al plăților efectuate de contribuabil.
Sursa photo: //www.google.ro/search?biw=1920&bih=943&tbm=isch&sa=1&ei=ZSCGW_DTH8_GwALJlIMI&q=plata+online&oq=plata+online&gs_l=img.3..0j0i5i30k1j0i8i30k1l3j0i24k1l5.43969.46441.0.46635.12.12.0.0.0.0.115.1077.11j1.12.0....0...1c.1.64.img..0.12.1075...35i39k1j0i30k1.0.JgyU9wOq4p8#imgdii=ufKwFKYtJYiLQM:&imgrc=fgUYJYPorR9J1M: