Chiar dacă nu a câștigat marele premiu de la Ferma, Brigitte Sfăt s-a ales și cu o sumă frumoasă de bani, în urma participării, în afară de relația cu Florin Pastramă. În vârstă de 42 de ani, fosta soție a lui Ilie Năstase a negociat la sânge ca să fie sigură că are ceva financiar de câștigat de pe urma acestei experiențe mediatice. 5000 de euro săptămânal i-au intrat în buzunar brunetei pentru că a participat la Ferma, potrivit cancan.ro.
Brigitte Sfăt a știut să se mențină în centrul atenției pe toată perioada concursului, dar nu a putut trece peste duelul cu Otinela Sandu și s-a întors acasă la vila din Pipera. Acum, ea și Pastramă au alte planuri, cei doi vor să devină părinți, însă nu înainte de a se căsători religios.
„De ziua lui, Florin m-a cerut de nevastă și nu a fost o glumă. Eu doresc să-i împlinesc visul pe care-l are de 40 de ani și vreau să fiu mama copilului lui. Își dorește foarte mult un copil. Eu sunt o mamă singură a doi copii. Cred că Dumnezeu mi-a dat o ultimă șansă și nu vreau să o ratez și prioritatea noastră este să devenim o familie și să avem un copil. Pentru că foarte multă lume se uită la noi, suntem într-un fel un model, pozitiv sau negativ, nu știu, vrem să facem lucrurile cum trebuie și trebuie să facem o cununie religioasă în fața lui Dumnezeu, pentru că suntem doi oameni foarte credincioși și fără Dumnezeu nu se poate face nimic. Apoi vom face copilul” a declarat Brigitte Sfăt.
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: //www.cancan.ro/nu-este-banc-cati-bani-a-primit-brigitte-de-la-pro-tv-pentru-a-se-cupla-cu-pastrama-la-ferma-19987057 //www.click.ro/vedete/romanesti/ferma-2019-florin-pastrama-si-brigitte-nastase-s-au-logodit-biserica