Ultimul raport al organizației „Salvați Copiii” dezvăluie date îngrijorătoare. Mai bine de 1.600 de minori, cei mai mulți din rândul celor cu vârsta sub 10 ani, au fost victimele abuzului sexual pe internet în anul trecut. Din păcate, aceste statistici sunt în creștere, transmite organizația „Salvați Copiii”, potrivit EVZ.
Conform datelor oferite de organizație, majoritatea victimelor sunt fetițe, procentul lor rămânând similar cu cel din anii trecuți. Directorul de programe „Salvați Copiii” a explicat, în cadrul unui interviu, care sunt riscurile la care sunt expuși copiii mici atunci când accesează internetul.
„Este vorba de cei care încearcă să racoleze pe internet copii în vederea exploatării sexuale, fie pentru a le transmite imagini cu ei în diferite situații. Mai există şi un alt risc cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, sunt mulţi copii care îşi divulgă adresele şi alte date – nume, vârstă, şcoală – şi, nu în ultimul rând, contactul cu materiale dăunătoare sau care au un conţinut extrem, cum ar fi violenţă extremă, consum de droguri, comiterea de infracţiuni – o mulţime de elemente care-i pot conduce pe copii la comportamente care nu sunt acceptate social şi, care, pot fi sancţionate inclusiv din punct de vedere penal. Părinţii ar trebui să îi convingă pe copii că trebuie să aibă acces permanent la datele lor” a explicat Roman.
Organizația „Salvați Copiii” derulează un program intitulat „Ora de Net” ce are ca scop combaterea fenomenului imaginilor și materialelor video pornografice cu minori. Programul pune la dispoziție linia de raportare esc_ABUZ care permite utilizatorilor să raporteze imediat conținutul ilegal.
Dacă ți-a plăcut acest articol distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://playtech.ro/2015/la-ce-pericole-sunt-expuse-persoanele-in-varsta-si-copiii-pe-internet/