Armata sud-africană a transmis că nave militare ale Rusiei și Chinei vor efectua manevre comune în Oceanul Indian, în largul coastelor Africii de Sud, în contextul tensiunilor cu Occidentul. „Exercițiul maritim multinațional” anunțat de Forțele Navale din Africa de Sud va avea loc în perioada 17-27 februarie, în largul portului Durban și în Golful Richards.
Acțiunea arată apropierea dintre Rusia și China cu Africa de Sud, cea mai dezvoltată națiune din Africa. Forțele Navale de Apărare sud-africane au precizat că aceste exerciții militare vor „consolida” relațiile de cooperare între cele trei țări, iar scopul lor este „schimbul de experiență la nivel operațional și teoretic”.
La exerciții, China ar urma să trimită două fregate, după cum relatează publicația Suddeutsche Zeitung. Momentan nu se cunoaște câte nave va trimite Rusia. Vestea că cele trei țări vor efectua exerciții comune vine cu câteva zile înainte ca ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, să meargă în vizită la omologul său sud-african, Naledi Pandor.
Te-ar putea interesa: Primăria Grivița a organizat cursuri de karate pentru copiii din comună!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://cursdeguvernare.ro/brics-rusia-si-china-vor-efectua-exercitii-navale-in-largul-africii-de-sud.html