Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilo au efectuat un control la patiseria Paul din mall-ul Promenada din București, iar neregulile găsite au fost numeroase și grave. Mihai Culeafă, vicepreședintele ANPC, s-a declarat uimit de ceea ce s-a descoperit în acea locație.
„Nu m-aș fi gândit niciodată că secretele patiseriei franțuzești sunt mucegaiul, rugina și, în general, lipsa de igienă. Dacă la dimeniunea acestui operator economic așteptările sunt foarte mari, iată că realitatea le contrazice. În speranța că mesajul va fi transmis în întreaga rețea, sper ca următoarele prăjituri să aibă ca ingrediente doar cele de pe etichete, lipsind cele care ne-au cutremurat în acțiunea de control” a declarat Culeafă.
În urma descoperirilor – vitrine frigorifice neigienizate, uzate, rugină, acumulări de lichide, grătare de expunere neigienizate – s-au aplicat amenzi în valoare de 20.000 de lei, iar produsele aflate la vânzare (în valoare de 3.700 de lei) au fost oprite definitiv pentru a nu mai putea fi comercializate; patiseria Paul a fost închisă până la remedierea problemelor.
Te-ar putea interesa: Profesorii care au vârstă de pensionare nu ar mai putea avea funcții de conducere!
Ne puteți urmări pe Facebook sau puteți descărca aplicația gratuit și vă anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.wall-street.ro/articol/Companii/286884/patiserie-paul-inchisa-de-anpc-nu-m-as-fi-gandit-ca-secretele-patiseriei-frantuzesti-sunt-mucegaiul-si-lipsa-de-igiena.html#gref