Potrivit directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, în următoarea perioadă vremea va instabilă, vor fi fenomene extreme ce constau în temperaturi ce ajung până la 36 de grade, dar și precipitații consistente.
În special în regiunea de S-V a țării, următoarele zile vor fi caracterizate de caniculă, temperaturile în termometre vor ajunge la 32-37 de grade Celsius. Chiar dacă și în celelalte zone ale țării va fi foarte cald, meteorologii anunță și instabilitate atmosferică.
„În același timp, vorbim și de fenomene de instabilitate atmosferică, luni, în partea de nord-vest a țării și marți în partea de nord, așa cum arată și nota din alerta meteo. Dacă este să analizăm săptămâna care urmează, 29 august - 5 septembrie, la nivelul estimărilor meteo vorbim de o posibilitate ca în special în regiunile intracarpatice, cantitățile de precipitații să fie excedentare.
Din punct de vedere termic, vorbim de valori peste normalul termic al acestei perioade, în special în jumătatea estică a țării” a explicat directorul ANM, Elena Mateescu, duminică la Antena 3.
Te-ar putea interesa: Peste 3 ani, nicio școală din România nu va mai avea toaletă în curte!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://observatornews.ro/vremea/vremea-18-iunie-2021-anm-anunta-o-vreme-instabila-cu-ploi-torentiale-si-local-grindina-424977.html