Violeta Beclea Szekely stie ce vrea de la viata

 

    Despre Violeta Beclea-Szekely (42 de ani) se spune că ar fi „doamna de argint” a atletismului româ-nesc. Aceasta pentru că, în aproape un sfert de veac de alergare, ea n-a reuşit să „prindă”, cum şi-ar fi dorit, decât medalii de argint. Am găsit-o pe Violeta Beclea la Departamentul de marketing şi comunicare al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). A lăsat pista de concurs pentru a ajuta mişcarea olimpică.

     Vrea să facă multe pentru tinerii sportivi. Nemulţumită de relaţia dintre şcoală şi sport, de dispariţia bazei de selecţie, doamna Szekely este optimistă atunci când vine vorba de Jocurile Olimpice de la Beijing, de anul viitor. O adevărată doamnă a sportului românesc, o performeră care a ştiut mereu ceea ce vrea de la viaţă. Femeie de afaceri, comentatoare de televiziune şi vânător din întâmplare, pasionată de magia parfumurilor, atrasă de modeling şi de ritmul valsurilor vieneze, Violeta Beclea este o stea care radiază fericire. O novă cu sclipirile aurului olimpic pe care şi l-a dorit atât de mult dar la care n-a reuşit să ajungă. Pentru cinci sutimi de secundă…

 

     Cum să nu. Am avut marele noroc ca în clasa a VlII-a să întâlnesc un profesor de educaţie fizică generală care îşi făcea meseria aşa cum scrie la carte. Primul contact cu atletismul l-am avut în 1980, la Clubul Sportiv Şcolar Suceava. Debutam în liceu, dar şi în atletism. Ce vremuri…

 

     Anii au trecut. Lumea s-a schimbat, iar odată cu ea şi sportivii. între junioara de atunci, Violeta Beclea, şi tinerii performeri de astăzi, există diferenţe majore?

     E greu de comparat mentalitatea Violetei Beclea cu mentalitatea tinerilor din ziua de astăzi. Am fost un copil echilibrat, iar apoi un adult echilibrat. Totdeauna am ştiut ce vreau. Am avut noroc că în preajma mea s-au aflat oameni de valoare, care au ştiut să-mi îndrume paşii spre performanţă. Fiecare dintre noi ne naştem cu un har care e musai să fie şlefuit cum trebuie, când trebuie şi de cine trebuie ca să strălucească. Restul a fost doar muncă.

 

      Nu cred că mai există o relaţie între şcoală şi sport. Din păcate… Pe undeva, copiii de astăzi sunt „victimele” goanei părinţilor după carieră şi bani. E foarte greu să poţi găsi, zilnic, o fereastră de timp în care să-ţi poţi duce copilul la sport. în Bucureşti este şi mai greu din cauza traficului supraaglomerat. Eu cred că relaţia şcoală-sport ar trebui reglementată la nivel naţional, pe baza unor principii clare. Nu mai există bază de selecţie.

Astăzi, cine vrea să facă sport îşi caută un club. Pe vremea mea veneau antrenorii în şcoli şi chemau copiii la selecţii. 

 

     Aţi fost la doar cinci sutimi de secundă de aurul olimpic, fapt incredibil pentru o cursă de semifond. Vă mai aduceţi aminte de ziua aceea?

     Da, pentru că mi-a marcat întreaga existenţă. O finală care va rămâne totdeauna în sufletul meu. în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, am pierdut aurul olimpic la… fotografie. Algerianca Nouria Merah Benida a avut doar cinci sutimi de secundă în faţa mea. Asta e, şi argintul e bun! M-am revanşat în 2001, când am câştigat IAAF Grand Prix-ul, fiind declarată „atleta lumii”. Am fost singura sportivă care în acel an am ieşit victorioasă în toate cele şapte etape ale circuitului Golden League, împărţind jackpot-ul de 50 de kilograme de aur cu alţi cinci sportivi. Tot în 2001 am mai cucerit două medalii de argint, la Mondialele de sală (Lisabona, Portugalia) şi Campionatele Mondiale în aer liber de la Edmonton (Canada).

 

      Oferta COSR a fost o provocare pentru mine. Ca antrenor pot reveni la orice oră pe pistă, dar nu mereu ţi se oferă şansa de a lucra pentru mişcarea olimpică a ţării tale.

 

     Anul viitor avem „Olimpiada chinezească” . După ultimele rezultate ale sportivilor români, suntem la un pas de dezastru. Ce şanse avem?

     Bine, dacă e să ne raportăm la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice, probabil că va fi cel mai trist an. Suntem în timpul schimbului de generaţii şi de aceea sportul românesc nu traversează o perioadă favorabilă. Trebuie să rămânem optimişti.

     Categoric, nu se vor lua medaliile de la Sydney 2000 şi Atena 2004, dar cu siguranţă ne vom întoarce cu medalii acasă. Imnul Chinei ar putea deveni hitul anului 2008.

 

     Se aude că sportivii chinezi ar folosi stimulente neconvenţionale, dar care nu se află pe lista interzisă. Incotro mergem?

     Eu nu cred în astfel de lucruri, iar medicina tradiţională nu este interzisă. Asiaticii sunt renumiţi în aşa ceva. China va face tot posibilul să învingă, în clasa¬mentul pe medalii, delegaţia Statelor Unite. Chiar nu ştiu dacă medicina tradiţională va juca un rol în lupta asta.

 

     Sunteţi de acord cu ideea ca un sportiv depistat pozitiv şi sancţionat conform regulamentelor în vigoare să nu mai poată face parte din lotul olimpic?

     Astfel de decizii sunt luate de către Biroul Executiv al COSR. Acolo sunt reprezentanţi ai tuturor federaţiilor, sunt oameni de sport. Eu zic că, dacă sportivul şi-a ispăşit pedeapsa, ar fi normal să aibă dreptul la a doua şansă. Repet, este o decizie a Biroului Executiv, care trebuie respectată.

 

     Aţi colindat toată lumea. Unde v-aţi simţit cel mai bine?

     Mi-a plăcut să ajung în toate colţurile lumii, dar să nu stau foarte mult. Mereu mă apuca dorul de casă, de ai mei, de mâncarea românească, de muzica noastră. Totuşi, oraşul care şi-a pus amprenta asupra mea este Viena. Acolo a fost primul contact cu Occidentul. Eram junioară şi mă îndrăgostisem de valsurile vieneze.

 

     Greu de spus. în general, copiii marilor campioni nu se îndreaptă spre marea performanţă. Sincer, nu mi-aş dori ca Alexandra să facă sport la cel mai înalt nivel pentru că toată lumea o va compara cu mine. La 11 ani e plină de personalitate. Ea este unică în sinea ei. Cred că ar suferi mult să fie comparată mereu cu mine. Alexandra vrea să devină actriţă, dar nu neglijează sportul. Dansul, atletismul, înotul, tenisul, schiul şi patinajul sunt practicate doar pentru sănătate. Dacă va decide să facă performanţă, eu am să fiu alături de ea.

 

     Sunteţi o femeie de afaceri. De unde a venit ideea unei fabrici pentru ferestre din PVC?

     Pur şi simplu. Mergeam la plimbare cu soţul meu, care este administratorul afacerii, şi am văzut că oraşul este în schimbare, că are nevoie de ferestre noi. Sunt mulţumită de rezultatele financiare şi de condiţiile oferite angajaţilor. Alex Delta, de la Alexandra, este firma ideală pentru viitorul familiei mele.

 

     Ca fostă performeră, am primit mai multe oferte de a comenta la televiziune marile competiţii ale atletismului mondial. Aşa am ajuns la Eurosport. Chiar îmi place această postură, care într-un fel m-a ajutat să înţeleg mai bine lumea mass media.

 

      Nu sunt genul de om care să stau cu arma în mână. De câţiva ani, absolut întâmplător, am devenit membră a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Acvila Bucureşti. Soţul meu este un vânător pasionat. Pentru că pe un permis nu poţi deţine mai mult de două arme de acelaşi calibru, iar Adrian avea mai multe, m-a adus şi pe mine în lumea vânătorilor. Am tras în pădure după nişte guguştiuci. Doar i-am speriat…

 

     Da. Magie Noir este parfumul care mă reprezintă. Am acasă zeci de esenţe, dar Magie Noir mă prinde cel mai bine.

 

     Este moda o evadare în decor pentru Violeta Beclea?

     Nu. A fost, mai demult, o provocare lansată de creatoarea Zina Dumitrescu, pe care am luat-o drept o joacă. Am depăşit de mult vârsta pentru modeling şi, pe deasupra, nici nu mă mai încadrez în dimensiunile standard. Pentru mine moda nu este o pasiune, ci o eternă provocare la nou.

 

     Vă plăcea să mergeţi prin discoteci, cu colegii de lot. Astăzi?

     Da. Aşa e. Ne găseam timp, în special sâmbătă seara. Poiana Braşov era destinaţia preferată.

 

     Aveţi un interpret preferat sau un gen muzical care vă reprezintă?

     Imi place muzica veche. Când vreau să mă liniştesc, să mă simt bine, îl ascult pe Richard Clayderman. Chiar îmi place muzica lui. Pe muzica lui Clayderman pot să fac orice!

 

     In încheiere, ce aţi recomanda tinerilor performeri?

     Posibilităţile de a ajunge astăzi campion olimpic sunt mult mai mari decât pe vremea mea. Cu dorinţă, cu dăruire, cu perseverenţă, tinerii sportivi pot ajunge acolo sus, în vârful piramidei. Altfel n-au nici o şansă.

 

Sursa foto : http://revistaflacara.ro/wp-content/uploads/2011/03/48086.jpg