Sport

GIMNASTICA

Adaugat: 12 Iunie 2013 Actualizat: 12 Iunie 2013

Sandra Raluca Izbasa, portret in sepia

Portret în sepia - Sandra Izbaşa a răspuns unor întrebări inedite puse de alte nume mari ale sportului românesc

"Cînd am intrat în sală erau multe fete. Se dădeau peste cap. Sau cel puţin aşa înţelegeam eu atunci pentru că nu cunoşteam elementele. O doamnă profesoară a venit să mă verifice şi mi-a spus că o să devin o gimnastă înaltă şi slabă. Mi-a plăcut mult, era o joacă. Totul era foarte frumos. Şi, spre bucuria mamei, eram departe de pietre şi nu mai veneam tot timpul cu coatele şi genunchii loviţi".

Aşa a început povestea de succes a Sandrei Izbaşa, acum 18 ani. Dintr-o fetiţă blondă şi plăpîndă a devenit aproape o femeie, care încă se mai joacă în sala de gimnastică. Numai că acum ştie ce face. Au trecut prea multe zile ca să fie numărate departe de părinţi, dar şi zile în care Sandra a fost cea mai bună din lume, din Europa şi în care o bucată de aur i-a atîrnat la gît. A început cînd abia avea patru ani. După zece ani petrecuţi pe bîrnă, paralele, sol şi la masa de la sărituri, a dat şi primul interviu.

"A fost dezastruos. Aveam foarte mari emoţii. Cei de la Antena de la Deva mi l-au luat", spune acum Sandra. Era un copil care îşi rupea palmele în sală, dar care colecţiona abţibilduri. Doi ani mai tîrziu debuta cu aur la o competiţie de seniori. Aur la sol. Un aparat ce încă o iubeşte la fel de mult, chiar dacă ritmul s-a schimbat într-unul de tango. Aurul de la Clermont-Ferrand, dar şi perla de pînă acum, medalia de aur de la Olimpiadă. Mulţi au crezut atunci că gimnastica şi Sandra Izbaşa nu vor mai avea în comun decît trecutul.

A venit şi necazul, ruperea tendonului ahilian. Iar după accidentare, ce i-ar mai fi putut oferi gimnastica Sandrei? A suferit mult la recuperare. S-a făcut brunetă în acel timp, ea spune că doar din curiozitatea de a vedea cum îi stă, dar s-a convins repede că blondul o prinde cel mai bine. "Blondul, cu tot ce implică el, deşi cred că mi-ar stă bine şi roşcată", explică Sandra. Merge o dată la 4-5 luni la coafor, cel mai mult se aranjează acasă. A învăţat încă de mică să se machieze pentru că antrenoarele i-au spus că trebuie să fie o artistă pe patru aparate.

Cît îi ia Sandrei să definitiveze look-ul de concurs? "O oră!". Atît i-a luat şi înaintea fiecărei finale de la CE 2011 de la Berlin din luna aprilie, de unde s-a întors cu două medalii de aur, la sol şi la sărituri. A trecut din nou printr-un moment greu la începutul anului, cu o accidentare care i-a luat din încredere. Totuşi, a devenit din nou campionă europeană la sărituri la Bruxelles.

E o gimnastă care nu are superstiţii, pentru că "aş fi îmbătrînit la fiecare concurs dacă aveam superstiţii". Pentru ea, portretul perfect al unei gimnaste trebuie să conţină următoarele trăsături: "Să aibă eleganţă, să fie armonioasă, să fie expresivă, să gîndească. Să fie slabă, dar bine conturată, cu fibră şi tonus". Şi Sandra face totul pentru a ajunge la perfecţiune. A mai slăbit cîteva kilograme, însă spune că nu are un regim şi că poate să mănînce orice. "Mă simt mai bine acum, m-am echilibrat".

- E Sandra Izbaşa o gimnastă de pus în ramă?

Rîde ştrengăreşte.

- Las la aprecierea altora. Am şi eu anumite defecte. Cine mă vrea şi mă place să mă pună în ramă, cine nu să mă dea jos din ea.

Întrebări-fulger

- Munte sau mare?

- Mare, dar şi munte. Sînt undeva la 70-30 în materie de procente.

- Ce calităţi admiri la alţi oameni?

- Să nu vorbească mult şi prost, să fie echilibraţi.

- Dacă ai fi izolată pe o insulă, ce obiect de lux ai lua cu tine?

- Un telefon, ca să pot să comunic.

- Eşti dependentă de cumpărături?

- Am fost, dar am depăşit acest moment. Am primit cîteva sfaturi bune. Trebuie să fiu mai chibzuită, ce rost avea să dau atîtţia bani pe nişte haine pe care le purtam o dată sau de două ori?

Interviu puzzle

Sandra Izbaşa este una dintre figurile de vîrf ale sportului românesc din ultimii ani. A dat sute de interviuri după fiecare succes al său şi nu au fost puţine, 15 medalii europene, 3 mondiale şi 2 olimpice. Dar nici unul dintre ele nu a fost compus din întrebările altor campioni. Iată ce curiozităţi au alţi campioni în ceea ce o priveşte pe Sandra Izbaşa.

Alina Dumitru, judoka: Ce vrei să faci după ce renunţi la gimnastică?

Grea întrebare. Nu m-am hotărît. Cel mai bine o să ştiu la anul. Acum mă gîndesc doar la gimnastică.

Flavius Koczi, gimnast: Te gîndeşti la Rio 2016?

Am vorbit cu el şi chiar am glumit pe acestă temă. Nu cred că aş putea să ajung. Oricum mă gîndeam că şi la două Olimpiade e imposibil.

Elisabeta Lipă, canotoare: De cîte ori vrei să urci pe podium la Jocurile Olimpice de la Londra?

Să zicem, aşa, minimum o dată. Dar şi la individual, şi cu echipa.

Mihai Covaliu, sabrer: Unde vrei să-ţi petreci vacanţa de după Londra?

Într-o zonă caldă, cum ar fi Republica Dominicană, Dubai sau în Caraibe. Va fi cadoul meu pentru mine după o viaţă în gimnastică.

Dragoş Stoenescu, poloist: Unde te-ai simţit mai bine, la Deva sau la Izvorani?

La Izvorani, ca şi condiţii, spitale, drumuri, aeroport. Adică le avem pe toate aproape. În sală e la fel, dar la Izvorani e mai bine.

Simona Amânar, gimnastă: Cît de greu ţi-a fost după accidentarea din 2009 şi dacă ai crezut că o să mai ajungi din nou la performanţă în acele momente?

Mi-a fost foarte greu. Îmi pierdusem orice speranţă. Credeam că n-o să mai ajung niciodată la ce am fost, dar în iunie 2010 domnul Belu şi doamna Bitang mi-au dat multă încredere. Şi în ciuda a ce am crezut eu sau alţii, am reuşit să fac din nou performanţă. Perioada de recuperare a fost una foarte dificilă. Dacă ar fi fost doar tendonul, poate ar fi fost altfel, dar am avut şi mîna şi nu puteam să apuc nimic.

Gabriela Szabo, atletă: Dacă ar fi să o iei de la capăt tot gimnastică ai alege?

Mă gîndeam chiar zilele trecute la acest lucru. Probabil am fost făcută pentru gimanastică. Dar dacă aş începe din nou, probabil aş face altceva.

Luminiţa Huţupan-Dinu, handbalistă: Am auzit că ai făcut handbal cînd erai mică, ce ţi se pare mai greu handbalul sau gimnastica?

Ambele sînt foarte grele. Gimnastica e un sport de forţă, energie. Mă uit la handbal şi acum cu plăcere pentru că mă relaxează. Eu am jucat pe postul de pivot, după ce am fost şi extremă, chiar şi portar. Doi ani am practicat după care am plecat la lot, la gimnastică.

Nicoleta Grasu, atletă: La aproape 22 de ani, te consideri adolescentă sau femeie?

O adolescentă mai matură decît la 18 ani. Femeie nu, eu sînt adolescentă, deşi uneori eu mă numesc copil.

Adina Meiroşu-Fiera, handbalistă: După ce termini cu gimnastica îţi doreşti copii?

Imediat după ce mă las, nu. La 27-28 de ani o să mă gîndesc şi la acest lucru. Mi-aş dori un băiat care să facă sport. De ce nu şi gimnastică?! Dacă alege acest sport nu-i pot spune nu.

Marius Novanc, handbalist: Dacă ai fi invizibilă, unde ai merge şi ce ai face?

Bună întrebare. Dacă aş fi invizibilă aş merge unde mă arde curiozitatea. Aş vrea să văd ce se vorbeşte în absenţa mea, aş merge într-un loc unde să pot spiona cît mai bine.

Dialog Izbaşa-Bitang

Mariana Bitang: Aş vrea să o întreb pe domnişoara Izbaşa dacă ar fi să devină antrenoare şi-ar dori să aibă o sportivă ca Sandra Izbaşa?

- La fel de bună sau de nebună?!

- (rîde) Dorinţa mea pentru Sandra Izbaşa este ca atunci cînd devine antrenoare să aibă o sportivă ca ea!

Sursa Foto : http://www9.gsp.ro//usr/thumbs/thumb_513_x_405/2012/05/14/484479-rk-3.jpg