Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Sport
 
BOX
Adaugat: 29 Iunie 2013

Doroftei: Juratoni poate boxa la profesionişti în şase luni

 

     Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vicecampionul european Bogdan Juratoni poate lupta la profesionişti cu orice adversar din categoria lui după doar şase luni de antrenament.
    Bogdan Juratoni "Ţinând cont de felul cum se pregăteşte şi munceşte, opt reprize la profesionişti pentru Juratoni nu vor fi o problemă. El are acum un stil aproape de profesionist. Bineînţeles că îi trebuie şi un antrenor profesionist. Dar într-o jumătate de an poate boxa la profesionişti. În şase luni el va fi pregătit să se bată opt reprize cu oricine doriţi dumneavoastră. Eu cred în puterea lui de a boxa chiar şi 12 reprize la cel mai înalt nivel", a spus Doroftei.
    Oficialul FRB a menţionat că decizia de a trece la boxul profesionist îi aparţine numai lui Juratoni. "Eu vreau să îşi aleagă ce doreşte el. Pentru că are mai multe oferte. Indiferent ce doreşte el, noi îl susţinem. Dacă merge la profesionişti trebuie să creştem alţi copii, să facem un lot tânăr şi să o luăm de la zero. Dar şi lui Juratoni trebuie să îi dăm o şansă, pentru că nu putem să îl ţinem doar pe un salariu", a adăugat Leonard Doroftei.
    Preşedintele FR Box a explicat că medaliatul cu argint de la Campionatele Europene de la Minsk a primit acceptul Biroului Federal de a se pregăti cu antrenorul său de la club, Gheorghe Napoleon. "Bogdan Juratoni se poate antrena în timpul liber cu Gheorghe Napoleon. Comitetul Federal a aprobat ca el să se antreneze cu Gheorghe Napoleon la clubul Dinamo, aşa cum a cerut. El se poate antrena în timpul liber şi cu Napoleon, şi cu mine, cu cât învaţă mai mult, cu atât mai bine. Ei (n.r. - Juratoni şi antrenorul său) vor lucra separat de lotul naţional. Iar cu banii vor trebui să se descurce, pentru că nu vom împărţi banii FRB pentru mai multe echipe. Noi vrem să se antreneze toţi la un loc", a explicat Doroftei.
    Bogdan Juratoni a afirmat că este pregătit să treacă la profesionism. "Eu sunt psihic pregătit să trec la profesionism. Acum sunt în vacanţă, dar când revin la antrenamente o să fiu pregătit şi fizic. Nu am încercat niciodată să boxez opt reprize. O să aflu la Rio de Janeiro cum o să fie un meci cu opt reprize. O să progresez, sunt sigur de asta", a menţionat Juratoni.
    Pugilistul a semnat la începutul lunii martie un precontract cu AIBA Professional Boxing (APB), programul de box a federaţiei internaţionale de specialitate rezervată profesioniştilor, iar în luna august va lupta într-un meci demonstrativ la Rio de Janeiro. Pentru acest meci boxerul va avea bursă de 5.500 de franci elveţieni.
    Bogdan Juratoni urmează să decidă dacă semnează un contract de profesionist cu APB după Campionatele Mondiale din Kazakhstan. În cazul în care va semna cu APB, contractul va intra în vigoare în 2014. Conform regulamentelor AIBA, în acest caz el nu va putea participa la CE şi CM din 2014, ci doar la CM din 2015 pentru că această ediţie reprezintă criteriu de calificare la Jocurile Olimpice.
     Juratoni se poate califica direct la Jocurile Olimpice din 2016 dacă se va clasa în primii şapte boxeri din clasamentul APB.
     Prin semnarea contractului de profesionist cu APB, pugilistul român va încasa o primă de instalare de 5.500 de franci elveţieni. APB îi va asigura patru meciuri plătite cu câte 5.500 de franci elveţieni, iar dacă va câştiga trei dintre acestea va boxa pentru titlul mondial al acestei pentru o bursă de 30.000 de dolari.
    Bogdan Juratoni a fost premiat, vineri, de Mihai Lauruc, preşedintele Comunităţii Rutenilor din România cu 25.000 de lei pentru medalia de argint cucerită la Campionatele Europene de la Minsk. De asemenea, antrenorul Marian Simion a primit suma de 6.250 de lei.

 

Sursa foto : http://www.radardemedia.ro/wp-content/uploads/2010/10/leonard-doroftei.jpg


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
 
 
 
DECONCENTRATE
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!

» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani

» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
INGRIJIREA TENULUI
 
Produse care, folosite pe ten, provoacă iritații și acnee

» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Autobuzele etajate vor fi scoase pe traseu, în Constanța, pentru minivacanța de Paște
CONSTANTA
» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL CLUJ
 
Urmează să se pregătească șantierul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj

» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL BISTRITA NASAUD
 
O nouă parcare se amenajează în Bistrița: „Continuăm în ritm susținut...”

» 18 Aprilie 2024 | Comentarii 0