Iolanda Balas "Timisoara reprezinta totul pentru mine"

 

     ORAŞUL DE VIS: Iolanda Balaş, doamna atletismului românesc, vorbeşte cu emoţie despre Timişoara, oraşul ei natal. Deşi în ultimii ani e doar musafir pe Bega, Iolanda Balaş spune despre Timişoara că e "cel mai frumos şi cel mai civilizat oraş din România".

     Un dialog cu Iolanda Balaş e o experienţă unică. Doamna atletismului românesc şi una dintre cele mai importante personalităţi din istoria sportului de la noi din ţară e, la cei 73 de ani ai săi, ca o carte de poveşti. 

Istorioarele sale sunt fabuloase şi cuprind patru etape importante din istoria României: perioada interbelică, anii celui de-al doilea război mondial, comunismul şi anii interminabilei tranziţii. 

     "Timişoara reprezintă totul pentru mine", asta spune Iolanda Balaş atunci când e invitată să vorbească despre urbea bănăţeană. E cuprinsă de un incredibil sentiment de mândrie, în ciuda faptului că, de ani buni, vine pe Bega ca un străin. "Stau la hotel, nu mai am pe nimeni", spune, cu glas şoptit, Iolanda Balaş.

     Iolanda Balaş s-a născut la Timişoara, într-o zi friguroasă de decembrie. A îndurat privaţiunile acelor ani în care şi-a văzut tatăl plecând la război pe un drum fără întoarcere. Crescută de mama sa, Iolanda Balaş a izbândit în cele din urmă, graţie unei ambiţii extraordinare şi a unor calităţi unice.

     A intrat în istoria atletismului mondial prin cele 140 de întreceri consecutive câştigate, prin salba de recorduri mondiale stabilite la săritura în înălţime, prin medaliile de aur cucerite la Jocurile Olimpice din 1960 şi 1964, Europenele din 1948 şi 1962 sau de la Universiadele din 1959 şi 1961. 

 

 

     Iolanda Balaş: Timişoara reprezintă totul pentru mine. Timişoara e oraşul în care m-am născut, am învăţat, am făcut sport. Ţin în continuare foarte mult la acest oraş, chiar dacă, din păcate, acolo nu mai am pe nimeni. Merg la Timişoara ca un străin. Nu mai am unde să trag, aşa că stau la hotel. Să ştiţi că deşi am colindat toată lumea, pentru mine, Timişoara rămâne Timişoara.

 

     M-am născut în cartierul Iosefin. Nu mă pot lăuda cu o copilărie fericită. Erau ani grei, de război, în care neajunsurile chinuiau oamenii. Au urmat alţi ani, după război, la fel de grei. Tatăl meu a plecat pe front, rămăsesem doar cu mama. Nu a fost deloc plăcut. Totul era pe cartelă. De la alimentele de bază, până la haine, totul era raţionalizat. Îmi amintesc cu mare drag de ziua în care mama mi-a cumpărat un loden, un fel de pardesiu. Era primul meu loden, cumpărat pe "puncte". Cred că aveam 10 ani. A fost o bucurie fără margini. În prima seară l-am pus pe umeraş şi am dormit utându-mă la el. 

 

 

     Ce culoare avea lodenul?

     Verde. Verde închis. Mă gândesc şi acum cu emoţie la el, pentru că a fost unul dintre cele mai importante daruri primite în toţi acei ani. Am apreciat foarte mult acel dar dorit atât de mult, dar obţinut atât de greu. 

 

     Am învăţat la "Notre Dame", la măicuţe, aproape de casa noastră. Am fost în ultima generaţie care a prins 4 clase la "Notre dame". Am primit o educaţie religioasă şi asta în ciuda faptului că orele de educaţie fizică le făceam tot cu măicuţele! 

 

     Tata a plecat pe front. La un moment dat îmi amintesc că s-a întors într-o permisie. Nu l-am mai recunoscut, iar el îmi spunea: "Eu sunt, tata". Apoi a plecat şi nu s-a mai întors. A fost prizonier în Rusia şi acolo a dispărut... A trebuit să ne descurcăm fără el. Mama era femeie de serviciu. În acei ani era greu să-ţi găseşti o slujbă. Eu vindeam ziare, la colţul străzii. Era acolo o femeie, pe care o rugam să mă lase se vând şi eu. Luam ziarele în mână şi strigam cât puteam de tare: "Luptătorul bănăţean" sau "Temeswar zeitung". Seara ajungeam acasă cu câţiva bănuţi şi eram deosebit de fericită că puteam contribui la bugetul casei.

 

 

     Aveaţi un loc anume unde vă petreceaţi timpul liber?

     La noi în cartier aveam condiţii splendide pentru practicarea sportului. Ne strângeam toţi copiii şi făceam sport. Aveam o sală de sport, curtea şcolii. Să ştiţi că am participat şi la concerte de muzică clasică. Mama m-a trimis să învăţ să cânt la pian. A insistat pe acest subiect. În lumea muzicii am făcut cunoştinţă cu marii compozitori, Chopin, Bach, Brahms, Beethoven. 

     

     Timişoara a evoluat. Oraşul s-a dezvoltat foarte mult. Timişoara e mai aproape de Viena, decât Bucureştiul de Istanbul. Timişoara e acum un oraş modern, cu oameni civilizaţi. Aici găseşti o altă mentalitate. Influenţa occidentului a fost dintotdeauna mare, iar asta se vede în dezvoltarea oraşului. V-am spus, din păcate ne rărim. cei mai apropiaţi nu mai sunt. Merg prin Timişoara şi revăd locuri dragi, unde am copilărit, unde ne plimbam. Fac poze de fiecare dată. Îmi face plăcere, dar în acelaşi timp e trist. cartierul nostru, Iosefin, era aproape de gară. Peste drum de casa noastră era o piaţă, "Dragalina". Acum acolo e un parc. 

 

 

     Definiţi Timişoara în câteva cuvinte.

     Timişoara e cel mai frumos şi cel mai civilizat oraş din România. Ştiu că sunt subiectivă, dar aşa simt. Pe unde mă duc îmi place să spun că sunt din Timişoara. Sunt mândră că sunt din Timişoara.

 

     Sunt multe de văzut în Timişoara. Cetatea, Pădurea verde, Stadionul "Electrica", Opera, Teatrul. Apropo de Operă. Acolo nu au fost niciodată probleme. La Operă sunt reprezentaţii în română, maghiară, germană, sârbă. De altfel, când eram mică, nu cred că era copil să nu se descurce în aceste limbi. Nu făceam discriminare şi nu eram discriminaţi. Ne aveam ca fraţii. 

 

     (Râde) Am câştigat primii bani adevăraţi la Bucureşti, după ce am fost angajată la CCA. Eram încă elevă, dar am fost angajată ca personal civil. Primul salariu a fost de 700 de lei. Erau bani! Jumătate i-am trimis mamei, acasă, la Timişoara. De ceilalţi bani mi-am cumpărat haine, pantofi. Ţin minte că am fost tare mândră.

 

Sursa foto : http://www.evz.ro/typo3temp/pics/iolanda_882c0eed82.jpg