Ochii obosiți arată inestetic, iar printre cauzele care duc la această problemă sunt orele petrecute în fața calculatorului, fumatul, odihna precară, etc. Din păcate, aspectul fin al pielii din jurul ochilor este afectat pe termen lung de aceste obiceiuri. Există însă câteva metode prin care acea nuanță cenușie din jurul ochilor poate fi diminuată.
1. Extractele de ceaiuri - au rol antioxidant și te vor ajuta imediat într-o astfel de situație. Bagă câteva pliculețe de ceai la frigider înainte de a le aplica pe zona ochilor; acestea au un efect vasoconstructor rapid, iar cearcănele vor dispărea imediat. Cele mai indicate sunt ceaiurile de mușețel, de albăstrele sau ceaiul verde.
2. Consumă mai multă vitamina K - aceasta se regăsește în pătrunjel, spanac, mazăre, morcovi, broccoli. Vitamina K este recunoscută pentru faptul că protejează și întărește pereții vaselor capilare.
3. Aloe Vera și Ginko Billoba - acestea, însoțite de vitaminele K, A, C și E ar trebui să fie nelipsite din produsele de îngrijire. „Este important să folosești zilnic o cremă specială pentru zona ochilor, deoarece aici pielea este mult mai sensibilă și mai subțire decât pe restul tenului. Este ideal să păstrăm un stil de viață cât mai sănătos și să dormim aproximativ 7-8 ore pe noapte” spune Nicoleta Ion, trainer Repechage România.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.ele.ro/sanatate/remedii-naturale/remedii-pentru-ochii-iritati-si-obositi-incearca-le-si-tu-daca-vrei-sa-ai-o-privire-luminoasa--30345