Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Lifestyle
 
SANATATE
Adaugat: 07 Februarie 2019

      Dependența de social media (Facebook, Instagram, Twitter, Pinterest, etc) este o realitate crudă a zilelor noastre. Irina Calomir, psiholog clinician și expert wellbeing spune că vulnerabilitățile fiecăruia dintre noi, precum și nevoile emoționale neîmplinite, se regăsesc în relația cu social media. Realitatea poate fi dureroasă și uneori nu îi putem face față sau avem nevoie de apreciere și validare din exterior pentru comportamentul nostru. Uneori, dacă nu mai găsim bucurie și conectare în viața noastră, mediul online poate să pară o soluție salvatoare. Rețelele de socializare sunt ca o metodă de a scăpa de realitate.

 

      „Internetul ne oferă iluzia unei vieți sociale bogate; socializăm mai repede și ușor cu o investiție minimă de timp și efort. Această iluzie apare din cauza multiplelor interacțiuni (poze, like-uri, comentarii) în care responsabilitatea personală este mult mai scăzută. Cu siguranță avem nevoie de socializare și de relaționare, relațiile bune sunt un predictor al stării de bine și al sănătății mentale. Dar acestea presupun interacțiune autentică, directă, timp alocat, atenție la nevoile celuilalt și reciprocitate, ceea ce mediul online nu oferă” explică medicul psiholog.

 

      Atunci când personalitățile narcisiste folosesc social media pentru validarea propriei imagini, dar, de fapt, validarea externă este cea care menține nesiguranțele, există pericol de dependență. Social media oferă posibilitatea de a ne crea o altă imagine, o imagine ideală despre propria persoană și ne oferă mediul potrivit pentru a susține comparațiile sociale. De cele mai multe ori acestea nu au o bază reală ci sunt proiecțiile altor persoane în mediul online și, din păcate, sunt comportamente care susțin simptomele depresiei și ale anxietății. 

 

      Faptul că ne comparăm fizic sau emoțional diversele aspecte din viața noastră cu imaginile ce apar pe internet, creează un sentiment de inadecvare și susține credința că viața bună înseamnă o viață fără greutăți, înseamnă să fim perfecți, tot timpul fericiți. Apare gândirea conform căreia doar emoțiile pozitive sunt bune și toate aceste lucruri influențează modul în care ne raportăm la noi și la cei din jur. Din păcate, ne creează sau mențin starea de stres și nemulțumire față de viața reală.

 

      „Putem vorbi despre un fenomen de dependență când acest comportament ne afectează viața socială. Dacă simțim nevoia de a importaliza tot ce este în jurul nostru pentru a posta online (de la mâncare, la ce vedem, ce facem, ce simțim), dacă verificăm conturile noastre în fiecare moment de pauză, dacă pierdem noțiunea timpului și amânăm lucrurile pe care trebuie să le facem pentru a sta online, sau dacă ceea ce se întâmplă online ne afectează viața offline, atunci avem șanse mari să existe o dependență de social media” spune Irina Calomir.

 

      „Impactul asupra vieții este mare. De la interferența cu activități de rutină, prin amânarea acestora, deteriorarea relațiilor, până la pierderea locului de muncă sau izolare socială. Totodată, viața de cuplu are de suferit. În Statele Unite, una din 5 căsătorii este ruinată din acest motiv (conform Wall Street Journal). Fie că există deja probleme în relație și, pentru că nu știm să le facem față, unul sau ambii parteneri recurg la acest mecanism, care, din păcate, îi îndepărtează și mai tare și ruptura dintre cei doi se adâncește și mai mult, fie accesarea repetată a rețelelor de socializare este cea care determină problemele” explică medicul.

 

      Pentru a avea un echilibru în `consumul` de social media, psihologul spune că trebuie să fim conștienți de adevăratele motive pentru care `ne conectăm` online. „Trebuie să înțelegem ce se ascunde, de fapt, în spatele dorinței și urgenței de a posta ce facem, ce gândim, unde suntem. Ce nevoie neîndeplinită mă face să fiu mereu conectată? Ce vreau să obțin atunci când postez poze cu mine? Care este motivul pentru care ne pierdem autocontrolul și noțiunea timpului atunci când suntem conectați? În același timp, ne-ar ajuta reechilibrarea și redefinirea rolului și timpului alocat conectării la social media. Cu siguranță avem nevoie să setăm obiective realiste și să acordăm timp acestui proces dificil. Schimbarea obiceiurilor poate fi o soluție la îndemână, prin crearea unor noi rutine de acces online. Sau pur și simplu îngreunarea accesului la acest mediu prin dezactivarea aplicațiilor de pe telefon și reconectarea la viața reală, offline. Totul pentru regăsirea bucuriilor și a satisfacțiilor autentice, reconstruirea legăturilor și a relațiilor, în sensul tradițional” susține specialistul.

 

 

Sursa foto: ://www.cuvantul-ortodox.ro/tag/dependenta-de-telefon/


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Cum testezi produsele de îngrijire a pielii ca să eviți alergii sau iritații
Testarea produselor de îngrijire a pielii, mai ales în cazul persoan...
 
Moduri simple și rapide de a găti ouăle când vrei să slăbești
Studiile au dovedit că ouăle nu sunt un aliment nociv, ci din contr...
 
Cinci lucruri interesante pe care nu le știai despre banane
De ce cresc bananele în forma curbată?
 
Sfaturi simple care te vor ajuta să planifici o petrecere de neuitat la tine acasă
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să organizezi cea mai tare pe...
 
Ce este metoda de spălare a părului Co-wash și de ce o recomandă specialiștii
Această nouă tehnică te va ajuta să ai un păr frumos și străluc...
 
Avantaje ale friteuzei cu aer cald
Toate aparatele de bucătărie au avantaje și dezavantaje.
 
Apa de trandafiri - Beneficii pentru piele și mod de utilizare
Folosită încă din Antichitate, apa de trandafiri are o mulțime de ...
 
Trei ingrediente eficiente pentru pielea din jurul ochilor
Cremele pentru zona din jurul ochilor au un rol foarte important în m...
 
 
 
 
ECONOMIE
 
S&P a reconfirmat ratingul suveran al României. Boloș: Autostrăzi, școli, spitale, rețele de apă și canalizare…

» 16 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
INTERNATIONALE
 
Ambasadorul Israelului în România: Iran trebuie să plătească pentru ce a făcut!

» 15 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
5 lucruri pe care un prieten adevărat nu ar trebui să le spună

» 16 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Este vremea bujorilor în Rezervația naturală Hagieni

» 16 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL VALCEA
 
Dumitru Copăceanu a fost desemnat de PNL Vâlcea candidat la Primăria comunei Bunești

» 15 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL SATU MARE
 
Primăria Satu Mare anunță începerea acțiunilor de dezinsecție

» 12 Aprilie 2024 | Comentarii 0