Scrub anticelulitic făcut acasă
Există o rețetă pentru un scrub anticelulitic, pe care să îl faci chiar la tine acasă. Necesită doar câteva ingrediente, iar pentru cele mai bune rezultate, îtrebuie folosit de 2-3 ori pe săptămână, masând zona timp de 3-5 minute.
Ingredientele:
– O ceașcă de zaț de cafea
– O ceașcă de ulei de cocos
– O ceașcă de zahăr
– Jumătate de lingură de scorțișoară
Uleiul de cocos se topeste intr-un bol in cuptorul cu microunde. Apoi se adauga și restul ingredientelor, amestecandu-se bine.
Odată ce ai obținut scrub-ul, nu mai rămâne decât să îl aplici în fiecare loc unde ai celulita, cu mișcări ușoare, circulare. Masează, mai apoi, timp de 3-5 minute și repetă activitatea de 2-3 ori pe săptămână. Este bine de știut că poți păstra ceea ce a mai rămas din scub, căci nu se va strica și ar putea rezistă luni întregi, fără să fie necesar să fie ținut la frigider.
Otetul de mere
Poți încerca să amesteci oțetul de mere, într-o cantitate egală, cu apa. Mai apoi, adaugă și puțină miere. Întinde amestecul obținut în zonele unde există celulită, apoi înfășoară zona respectivă in folie de plastic. Ține folia de plastic înfășurată timp de o oră. După ce trece timpul, îndepărtează folia, curatând amestecul întins pe piele cu apă călduță. Repetă activitatea regulat, până vei obține rezultatele dorite.
Consumul de lichide
Hidratarea este și ea foarte importantă. Bea cât de multă apă poți și renunță la sucuri. Este recomandat ca în fiecare dimineață, pe stomacul gol, să stoarcem o lămâie. Îi amestecăm sucul cu puțină apă plată, apoi putem bea lichidul. Se spune că este, de asemenea, un aliat foarte bun împotriva celulitei.
Alimentația
Alimentația are și ea rolul ei. Căci nu ne putem aștepta să mâncăm numai mâncare nesănătoasă, fără să aibă efecte negative asupra aspectului corpului nostru. Nu mâncarea în cantități mari produce celulita, ci mâncarea nesănătoasă. Așadar, poți încerca să îți pregătești feluri de mâncare sănătoase (și gustoase). Rețetele sunt mult mai multe decât ai crede!
Sportul
Exercițiile fizice, de asemenea, ne ajută să scăpăm de celulită. Este recomandat să ajungem la sală măcar de 2-3 ori pe săptămână. Dimineața, seara, oricând găsim jumătate de oră- o oră liberă.
Toate aceste procese de combatere a celulitei necesită regularitate. În orice caz, dacă ne ținem de aceste metode, rezulatele vor apărea în cel mai scurt timp, chiar cateva zile.
sursa foto: http://www.health.com/beauty/coffee-scrubs-cellulite