Începand cu jumătatea secolului III e.n., Dacia romană a început să fie des încercată de atacurile seminţiilor migratoare. Pentru asigurarea unei apărări eficiente a graniţelor, împăratul Aurelian a dispus în anul 271 e.n. retragerea autorităţilor şi armatei romane de la nord la sud de Dunăre, fluviul constituind în calea duşmanilor o stavilă greu de trecut.
Populaţia satelor şi oraşelor Daciei romane a rămas neclintită însă în vatra strămoşească. «Timp de secole, noul popor creat prin contopirea dacilor cu romanii - poporul român - a trebuit să ducă o luptă îndarjită şi necurmată pentru a-şi păstra fiinţa, pentru a-şi asigura continuitatea pe teritoriul în care s-a născut şi dezvoltat, în ciuda vicisitudinilor istorice» («Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism»)
Ca şi în alte părţi ale Europei, în a doua jumătate a mileniului I e.n. s-au constituit pe teritoriul românesc formaţiuni politice feudale, numite cnezate şi voievodate. Acest fapt istoric a avut o mare importanţă în evoluţia ulterioară a poporului nostru. «Formarea voievodatelor - se subliniază în Programul Partidului - a marcat o epocă nouă în istoria poporului român, în dezvoltarea sa economică, socială şi politică. Se poate afirma deci că închegarea primelor nuclee statale - a voievodatelor - şi apoi concentrarea acestora în state feudale puternice au asigurat atat dezvoltarea continuă a forţelor de producţie cat şi conservarea fiinţei poporului, apărarea autonomiei ţărilor române în faţa marilor imperii ale vremii.»
Una din personalităţile proeminente din epoca formaţiunilor prestatale româneşti, ale căror mai vechi începuturi datează din secolul IX, a fost Ahtum. Urmaş al voievodului bănăţean Glad, Ahtum şi-a exercitat autoritatea pe un teritoriu care se întindea la nord pană în părţile raului Criş, în sud pană la Vidin şi Severin, la vest pană la Tisa şi spre est pană către Ţara Haţegului. Centrul administrativ şi, totodată, locul de reşedinţă al voievodului a fost Mureşana (urbs Morisena, civitas Morisena), una din importantele aşezări aflate în jurul anului 1000 în stadiu de dezvoltare aproape orăşenesc. Pe locul acestui vechi oraş se găseşte astăzi localitatea bănăţeană Cenad.
Voievodul Ahtum (numele pare a fi derivat dintr-un toponimic, în Banatul medieval existand un sat Ahton şi o cetate Ajtom) se bucura de mare faimă. Scrierea intitulată « Legenda episcopului Gerard», care este principalul izvor istoric privind epoca lui Ahtum, apreciază că acesta era un conducător puternic (potens valde), mult lăudat pentru calităţile sale («qui nimium gloriabatur in virtute et in potentia sua»). Trăia înconjurat de numeroşi curteni şi slujitori. Dispunea de oaste puternică, fapt care i-a îngăduit să adopte o atitudine independentă faţă de statul maghiar, aflat atunci în plină perioadă de cucerire a Transilvaniei. A aşezat vameşi şi paznici pe Mureş, percepand vamă de la plutaşii ce transportau sare pe rau, spre Panonia. A dus o politică de bună vecinătate cu Bizanţul.
Ahtum a căzut vitejeşte în grelele lupte purtate cu armatele lui Ştefan, regele Ungariei.