Primarul liberal al Romanului, Lucian Micu, a demarat o serie de verificări ale lucrărilor care au început recent sau în anii trecuți, la nivelul municipiului, prin deplasarea la șantiere. Edilul a declarat că vrea să fie la curent cu fiecare detaliu ca să poată informa și contribuabilii cu privire la banii care se cheltuiesc pe investiții.
„Voi fi prezent de 3, 4 ori pe săptămână pe șantiere, pentru a mă asigura că firmele de construcții își fac treaba, respectă graficele și lucrează cum trebuie. Vă voi ține la curent cu detalii despre fiecare lucrare, pentru ca dumneavoastră să fiți corect informați, iar constructorii să știe că au o obligație față de fiecare cetățean din acest oraș care contribuie la buget și din ai cărui bani se fac investiții” a transmis recent primarul municipiului Roman.
În cartierul Favorit, în zona fostului poligon, s-a început construcția unei parcări de reședință cu aproximativ 34 de locuri. Tot aici, pe strada Panaite Donici, se construiște, cu echipele proprii, un nou loc de joacă. Șantierul de realizare a Parcului Jora s-a redeschis, acest proiect fiind câștigat pe fonduri europene. De asemenea, reîncep lucrările de amenajare a canalizării în Cartierul Petru Rareș, care trebuie să se termine până în luna mai pentru ca, ulterior, să se treacă la asfaltarea străzilor.
„Licitația pentru ultimul tronson din Pietonatul Ștefan cel Mare și reabilitarea terasamentului s-a încheiat, iar constructorul s-a apucat de treabă, cu promisiunea ca toată lucrarea să fie gata anul acesta. Se lucrează într-un ritm bun la reabilitarea termică a blocului 33 din Anton Pan, unde a început munca în urmă cu 3 săptămâni, iar acum s-a avansat bine și în ceea ce privește realizarea canalizării pentru fiecare locuință în parte.
Urmează să demarăm și alte investiții, și așa cum am promis (...) vă asigur că vă voi oferi toate informațiile despre cum se lucrează, care sunt etapele pentru fiecare lucrare, dar și dacă firmele sunt unele serioase sau doar și-au dorit să obțină contracte fără să aibă capacitatea de a le duce la bun final” a precizat liberalul Lucian Micu.
Sursa foto: ://realitateadeneamt.net/index.php/2019/03/20/primarul-romanului-va-verifica-in-teren-daca-firmele-de-constructii-isi-onoreaza-contractele/. ://romanialibera.ro/investigatii/primarul-din-roman-lucian-micu-declarat-incompatibil-la-sesizarea-unei-persoane-decedate-de-7-ani-733509