Administrația locală din Sfântu Gheorghe a anunțat că va achita singurul împrumut pe care îl are până la sfârșitul acestui an. Primarul orașului a transmis că la ultima ședință extraordinară a Consiliului Local s-a decis ca împrumutul să fie rambursat anticipat.
„Am rectificat bugetul cu 6.700.000 de lei și ar avea loc și diferite regrupări. (...)15.650.000 de lei s-ar aloca pentru rambursarea în avans a singurului împrumut pe care îl are orașul. Într-o țară normală nu aș face nicio asemenea propunere deoarece, firește, UAT-ul are bani ca acele probleme care populația crede că ar trebui rezolvate, să se soluționeze însă, din păcate în această țară dacă Primăria are bani la sfârșitul unui an, atunci se poate întâmpla ca aceștia să fie luați de către Guvern. Nu avem nici un fel de garanție că această sumă care nu este nesemnificativă și pe care am reușit să o economisim în cursul anului nu va fi luată pur și simplu de către Guvern. Au apărut diferite zvonuri cum că am îndatorat orașul și de aceea ar fi foarte important să spunem că în noiembrie 2019 această rată de îndatorare va fi zero, deci practic nu vom mai avea niciun fel de datorii” a declarat Antal Arpad, primarul orașului Sfântu Gheorghe, potrivit covasnamedia.ro.
Edilul a precizat că nu este împotriva împrumuturilor, pentru că banii proveniți din îndatorări pot ajuta foarte mult la dezvoltarea orașului, mai exact la finanțarea unor proiecte de modernizare și reabilitate. În anul 2006, orașul Sfântu Gheorghe a înregistrat cea mai mare rată de îndatorare, de 10,59%.
Sursa foto: :/ ://activistradar.com/primaria-sfantu-gheorghe-situatia-rampelor-de-acces-pentru-persoanele-cu-handicap/