Luna traditiilor si datinilor la romani

     Luna Decembrie este luna a zecea in Calendarul Roman, acel calendar al carui inceput de an debuteaza pe 1 martie si este luna a douasprezecea in Calendarul Iulian si gregorian, calendarul pe care il folosim acum in epoca moderna, cu inceput de an la 1 ianuarie.
     Denumirea populara a lunii Decembrie este undrea si se presupune ca are legatura cu sensul termenului romanesc vechi-neios, care se refera la caderea abundenta a zapezilor, la o perioada in care a nins mult. Cuvantul are atat valoare de substantiv, cu sensul de luna decembrie cat si valoare de adjectiv, formele sale fiind: neios-neiosi, neioasa-neioase.
     Traditia spune ca in aceasta luna gospodarii au grija de gospodarie, animale si de starea gradinilor si campurilor. Fetele nemaritate se spala cu prima nea ca sa fie frumoase si dragastoase.Daca inceputul lunii este geros, asa va fi zece saptamani. Tot traditia spune ca o iarna geroasa inseamna ca vara va fi calduroasa, daca va fi zapada, anul care va veni va fi roditor:

     Luna lui Undrea este plina de sarbatori care sunt insotite de obiceiuri si practicile magice, cele mai cunoscute dintre ele fiind:

4 Decembrie – Bubatul, Varvara, Barbura, Sf. Mare Mucenita Varvara, protectoarea minerilor

-nu se lucreaza in mina, minerii petrec cu familia.
-se tine pentru ajutor la nasteri, boli: galci, dureri de dinti, ameteli, aparare de napaste, moarte usoara.
-nu se folosesc lucruri negre ca sa nu faca granele taciune.
-femeile o tin: nu tes, nu cos, nu oparesc rufe ca sa nu se taie si sa nu se imbolnaveasca copii.
-nu se mananca porumb copt, fasole, dovleac ca sa nu se faca bube.
-copii sunt imbarburati- li se fac cruci pe frunte si miini cu miere, dovleac, sa-i apere de varsat.
-se fac azime cu miere care se dau de pomana, se pun la streasina pentru bubat.
-se pun crengute de pomi fructiferi in apa; daca infloresc pana la Florii, va fi an manos.

5 Decembrie – Sf. Sava

-se tine sa fie spor in casa si la animale, sa fie aparate de boli, daunatori, lupi.
-nu se matura, nu se da gunoiul afara, pentru ca in acest fel se alunga norocul din casa.
-copii si sunt opriti sa manance peste sau fructe.
-se da pomana fasole fiarta, nuci, turta calda, vin, lana, canepa pentru a “imblanzi bubele”.

6 Decembrie – Sf.Nicoara, Sf.Neculai, Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

-este Sfant protector al copiilor, femeilor si corabierilor, aparator de rele si facator de minuni.
-se considera inceputul iernii cand acesta isi scutura barba, daca nu a nins, urmarea fiind o iarna grea, lunga.
-este sarbatoare cu praznic si dezlegare la peste.

12 Decembrie – Sf. Spiridon, facator de minuni, patronul ciubotarilor

-se tine pentru pazirea casei, sporul campului, aparare de boli, lovituri, fiare salbatice

20 Decembrie

      Numele zilei se trage de la Sf. Mucenic Ignatie Teo­fo­rul, trecut în calendarul bise­ri­cesc la data respectivă (o bucăţică din moaştele sale se află la Tismana). Pentru ţărani, Ignat a fost însă un simplu om necăjit care, vrînd să-şi taie porcul, ca tot românul, a scăpat securea taman în capul lui tată-său, omorîndu-l pe loc, apoi căindu-se toată viaţa şi, în cele din ur­mă, primind milă de la Dumnezeu şi de la Sf. Petru (ce aveau pe atunci obiceiul să umble pe pămînt). În ziua de Ignat se taie porcul şi nu e bine să lucrezi altceva. Cînd tai porcul (care mai nou cică ar trebui mai întîi adormit, după normele europene!), zici: “Ignat, Ignat,/ Porc umflat”. Por­cul nu-i luat chiar pe nepregătite, căci se spune că, în noaptea de dinaintea Ignatului, îşi visează cuţitul… Cu sîngele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoşi peste an. După tăiere şi tranşare, urmează “po­mana porcului” (care contravine postului rînduit de Biserică pînă în ziua de 24 inclusiv!), la care iau parte casnicii şi ajutoarele.

     Regretata Irina Nicolau obser­va că în popor se face o fină deosebire între a tăia porcul şi a-l omorî: dacă respecţi întru totul regulile tradiţionale (cum îl înjunghii, cum îl pîrleşti, cum îl tranşezi, cum îl chi­verniseşti), atunci îl tai (ceea ce e în firea lucrurilor, plăcînd şi lui Dumnezeu), în vre­me ce, dacă încalci regulile (ritualul), se cheamă că-l omori, prefăcînd sacrificiul legiuit în crimă nelegiuită! O vorbă spune că cine n-are porc gras de Crăciun şi cuţit ascu­ţit la vremea pepenilor, acela n-a cunoscut feri­cirea. Se mai zice, de asemenea: “Paştele fu­dulul” şi “Crăciun sătulul” (niciodată ro­mâ­nul nu mănîncă atît de mult şi de greu, ceea ce uneori umbreşte bucuria spirituală a Cră­ciu­nului, riscînd să-l prefacă în sărbătoare a pîn­tecului, ispăşită nu o dată prin revolta fica­tului sau a maţelor).

23 Decembrie – Preziua Ajunului

-copii merg la colindat.
-dupa miezul noptii se face Masa de Ajun cu grau fiert, turta, paine, fasole, vin de sufletul mortilor, din
-alimente de post care, sunt sfintite in 24, se impart la familie si la vecini.

24 Decembrie – Ajunul Craciunului

-se ajuneaza de noroc; se face calendarul de ceapa si alte practici de aflare a vremii anului urmator.
– se incepe orice lucru pentru a avea spor la el peste an.
-nu se da din casa, se matura invers si nu se scoate gunoiul ca sa nu se duca norocul.
-se mananca peste, ca aparare de friguri; nu se bea rachiu ca-i al dracului.

Colindatul creștin

     Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală masură la tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Intâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște.

     Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualitați românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. In ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.

      In Maramureș, cei care colindă sunt oameni în toată firea. Obiceiul este să treacă pe la fiecare casă iar apoi, cu tot cu gazdele care i-au omenit, să continue colindatul. Postul Crăciunului ia sfârșit și fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii și cozonacii, prăjiturile și vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc liniște și pace în case.

Împodobirea bradului

     Naşterea lui Iisus Hristos ce coincide cu Crăciunul.

     Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit astfel.

     Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuși înpărțite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.

     Până în sec. al 15-lea, crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca și darurile care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg.

     Conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălțat primul pom de Craciun, într-o piață publică. Nu avea încă lumânări și era împodobit cu mere roșii. In 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

     După 1878, decorațiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, așa că această tradiție pur germană va cuceri întraga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre țări din Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia.

     La sfârșitul sec. al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. In 1776, prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență, tradiția pomului de Craciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă.

     La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au inceput să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în Țările Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană. Cântecul german de Crăciun O Tannenbaum devine în limba română O brad frumos, iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor.

Colindele

     Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pâna la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. În orase întâlnim colindatori odata cu lasarea serii si pâna în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:

“Buna dimineata la Mos Ajun,
Ne dati ori nu ne dati”,

si daca cei din casa întârzie a le deschide usa spre a le împarti colindeti, încep sa cânte mai departe:

“Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati”

     Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framântati si copti chiar în acea noapte a Mos Ajunului.
     
    În ajunul Craciunului, ca si în ajunul Anului Nou în toate provinciile românesti copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: “Florile dalbe”, “Lerui ler”, “Ziurel de ziua”, ori “Valerim” si “Veler Doamne”.
     În afara de seara mare a colindelor se mai colinda si în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste.
     Sub numele de colind si colindat trebuie sa întelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sarbatorile susmentionate când copiii, ca si flacaii satelor, merg din casa în casa, cântând cântece pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) în bani sau în natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
     Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor în fata carora le cânta.
    Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagân: având de fapt origine comuna cu acesta.

    Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, Închinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Închinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Vânzarea si Rastignirea, Coborârea de pe Cruce);

     Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.);

    Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vânator, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de însuratel, etc.)
    Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului, pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si cântaretii bisericesti, dascalii si diecii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor. Cât priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an în obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de iarna.

Steaua

     De la Craciun si pâna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneste la toate popoarele crestine.
     Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.
     Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale.      Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre nasterea lui Isus: “Steaua sus rasare”; “În orasul Vitleem”; “La nunta ce s-a întâmplat”; “Trei crai de la rasarit”.

25 Decembrie – Nasterea Domnului

-focul nu trebuie sa se stinga, se pune busteanul de Craciun a carui cenuse pusa in gradina aduce belsug.
-finii merg cu daruri la nasi.
-se merge cu Ţurca, se colinda cu Steaua, Vicleimul, Irozii.
-firmiturile colacului de Craciun se dau pasarilor si vitelor sa fie ferite de rau.
-se ascunde furca de tors, pana la Boboteaza.
-daca este cald, va fi frig de Pasti.
-daca dimineata intra in casa barbat oile vor fata berbecuti, daca intra femeie, vor fata miele.

26-27 Decembrie – se viziteaza nasii cu finii si-si duc daruri.

27 Decembrie – Sf. Ap. Intaiul Mc. Si Arhidiacon Stefan

-daca ninge, va veni un an roditor.

28 Decembrie – Ingroparea Craciunului

-se tine ca sa nu se imbolnaveasca de galci, lingoare, ameteli.

31 Decembrie – Ingropatul Anului Vechi, Ajunul Sf. Vasile

-se deschid cerurile si vorbesc animalele.
-daca este senin, anul va fi secetos; daca este inourat, anul va fi ploios; daca este luna plina, va fi an manos.
-se joaca Vergelulsi alte pactici de aflare a ursitului.
-se ascunde furca sa nu fie muscati se sarpe.
-se petrece cu mancare si bautura, carne de porc pentru ca merge inainte, peste ca este vioi, nu se mananca pasare pentru ca scurma inapoi.
-seara se lasa portile descuiate si lumina si focul aprinse.
-copiii colinda cu Plugusorul.

Sursa foto: http://ciel-voyages.ro/Files/Pictures/Images/traditions-culture-nature-in-romania-8909.jpeg